Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
Istoria locului ar putea fi o sinteză a destinului
multor clădiri de patrimoniu din România: mărire şi decădere, uitare şi batjocură,
foc şi apă, ignoranţă şi reavoinţă. A reuşit însă să treacă peste multe
cumpene. De câţiva ani lucrurile au început să se schimbe în bine. Aici s-a
înţeles că istoria, patrimoniul, turismul nu mai pot fi promovate static. Turistul
nu mai este doar vizitator. O întreagă pleiadă de manifestări (zilele
castelului, seminarii, cursuri, seminarii, festivaluri, jocuri pentru copii etc) scoate această
bijuterie arhitectonică din amorţeala cu care s-a obişnuit ochiul şi sufletul
turiştilor. Adăugaţi ospitalitatea, profesionalismul unui ghid pasionat şi cu simţul
umorului, decorul de poveste...
Un clasament
interesant al reşedinţelor de judeţ (realizat de UrbanizeHub și pus în infografic
de Transilvania Reporter) în funcţie de fondurile europene atrase de administrațiile locale în perioada
2007-2016. Tare m-aş bucura ca Bacăul să se regăsească la acelaşi nivel şi
pentru intervalul 2017-2026…
Are şi iarna farmecul ei.
Anotimpul în care siluetele se întrevăd cel mai bine. Sezonul mohorât în care
podoabele lucitoare nu-şi mai au rostul. Rămân doar esenţe de morfologie. Axe, linii, structuri. Promisiunea
habitusului. Speranţe care dau tonul volumetriei şi echilibrului interior,
pentru explozia compoziţiei din primăvara sufletului pulsând acolo, în fibra
ascunsă. Oare câte (ne)cuvinte îşi spun siluetele în tăcerea iernii?
De ani întregi se tot
adună promisiunile, de ani întregi lista cu priorităţi se unduieşte precum Fata
Morgana. Stadioane, săli polivalente, spitale, şosele de centură, autostrăzi,
parcări supraterane, munţi (de fosfogips sau doar de iluzii), insule de
agrement (din arhipelagul lui Robinson Crusoe?), parcuri...şi
câte şi mai câte. Se aruncă în joc orgolii de gospodari şi ţinute de
politicieni vexaţi. Evident că nimeni nu mai are timp de mărunţişuri. Cade
tencuiala de pe clădirile de patrimoniu, se spulberă marmura statuilor
încremenite în uitare. Abajururi sparte, becuri arse de ani de zile...Imaginea
alăturată este sugestivă, zic eu. Îmi aduce aminte de un banc amar spus prin
anii '90 despre sistemul educaţional românesc: „Aţi auzit că Ministerul Învăţământului
va fi condus de Patriarh?
De ce?! Pentru că va fi finanţat când dă Domnul...” Cam aşa e cu Bacăul
nostru de ani buni. Un oraş cu bulină roşie, incapabil să se echilibreze în seismele actuale ale reţelei urbane româneşti...
„Viața nu poate fi înțeleasă decât
dacă privim în urmă și nu poate fi trăită decât dacă privim înainte”, spunea
Søren Kierkegaard. Mai mult decât adevărat şi pentru liceu – “personaj colectiv,
ubicuu, proteic, tiranic, dinamic, sapienţial, tandru, răsfăţat, uitat” (prof. Petre Isachi), univers aparte şi
totodată particulă subatomică. Profesorul Paul Deboveanu – în sine o legendă vie
a trăirilor vrăncene – ne scoate la lumină firele nevăzute din urzeala trăirilor
întinse pe decenii întregi. Pentru acest minunat efort, concluzia nu poate fi
decât una singură: Mulţumim Domnule profesor
Paul Deboveanu, pentru această Figură donquijotescă a Spiritului Nostru de
ieri, de azi şi de mâine! Pentru voinţa de a ne înveşnici “peste Olimp, mode şi
Timp”! (prof. Petre Iaschi, prefaţatorul lucrării proaspăt ieşită de sub
tipar la editura băcăuană “Alma Mater”)
