Melcul meu globe-trotter

Travel is never a matter of money, but of courage.

Râul din spatele oraşului...

    Să tot fie vreo 15 ani de când tot vorbesc pe diverse canale tradiţionale (articole, studii, simpozioane) sau moderne (blog, FB) de importanţa Bistriţei pentru Bacău.  Nu îmi doresc să mai aştept încă pe atât pentru a vedea o infrastructură verde - albastră purtată cu mândrie în piept de oraş. Deocamdată am rămas tot la la stadiul pârâului din spatele curţii, acolo unde aruncă ţăranul lăturile şi unde vin găinile să scormonească printre buruieni...

Dileme citadine de ieri şi de azi

  Exemplul cel mai la îndemână pe care îl am. De peste patru ani există aceasta situaţie “fără rezolvare". Mă întreb: ai nevoie de un buget gigantic pentru a remedia lucrurile? Ai nevoie de o anumită culoare politică sau de cine ştie ce alianţe şi convenţii? Ai nevoie de strategii şi studii de fundamentare? Ai nevoie de orgolii şi servituţi? Ai nevoie de un consens naţional sfinţit de un sobor de preoți? Ai nevoie de campanii electorale şi de niste alegeri victorioase? Ai nevoie de doctrine? Ai nevoie de viziune? Ai nevoie de noile tehnologii? Nu, nu cred. Lucrurile sunt mult mai simple: ai nevoie să ÎȚI PESE cu adevarat de oraşul tău! Nu credeţi?

Printre nici-uri

  Nici mai mare, nici mai mic. Nici mai frumos, nici mai urât. Nici mai smart, nici mai troglodit. Nici mai romantic, nici mai pragmatic. Nici mai occidental, nici mai oriental. Nici mai răsărit, nici mai amurg violet. Orașul meu. Aici am făcut ochi. Și asta schimbă nici-urile, printre grăuncioare de polen și flori de plumb...

Viitorul cel bun

     După mai bine de două decenii de învățământ, pot spune cu mâna pe inimă că face parte din categoria celor cu totul deosebiți. Prin pasiunea arzătoare, prin inteligență, printr-un simț aparte al intuirii complexității fenomenelor geografice. Prin spontaneitate și jovialitate. Prin faptul că respiră curiozitate și dorință pentru cunoaștere. El este George, olimpicul vrăncean care la festivitatea de premiere a Olimpiadei de Geografie (încheiată acum câteva zile la Târgu Mureş) a făcut comisia naţională să recunoască că generația de astăzi poate învinge manualele. O sală întreagă a aplaudat atunci, materialul video ne stă la dispoziție pentru a viziona secvența memorabilă. Știam deja că George este capabil de așa ceva. El este un învingător. Şi mai mult decât atât, este open-minded. Geografia înseamnă in primul rând spirit viu, cercetător, analitic. Mă bucur enorm că astfel de tineri pot schimba nu doar manualele, ci pot învinge mentalități, gândire șablonardă, orgolii, geopolitici mărunte... Ei sunt viitorul cel bun pentru țara asta. Noi trebuie doar să nu le frângem aripile...Pentru el, pentru alții ca el, viitorul nu poate și nu trebuie să aibă visuri depășite...Rise and shine!

Să ne transformăm oraşul ÎN BINE!

„Cine are dreptul de a transforma oraşul? Filosoful francez Henri Lefebvre a oferit la un moment dat un răspuns simplu. Acest drept nu este ceva care poate fi lăsat moştenire de către stat. Nu este o întâmplare determinată de etnie, naţionalitate sau stat. Este câştigat prin actul de a locui. Dacă îţi duci existenţa într-un peisaj comun urban, ai un drept natural de a participa la trasarea viitorului său. Lefebvre a inventat un nou nume pentru formatorul său de oraş cu drepturi naturale, care era deopotrivă cetăţean şi locuitor al oraşului: citadin. (...) Suntem toţi citadini. Suntem toţi, prin însăşi geografia vieţilor noastre, administratori şi proprietari ai oraşului. Cei care realizează acest lucru pretind o putere considerabilă.

Am învăţat acest lucru de la oameni care au încetat să mai aştepte primarii, proiectanţii sau inginerii să le refacă străzile sau cartierele. Unii dintre aceştia, precum vecinii care şi-au dărâmat gardurile de pe strada N din Davis, doresc conturarea unei comunităţi care are mai mult sens pentru ei decât cea pe care le-au servit-o proiectanţii. Unii sunt mânaţi de dorinţa de a reclama un simţ aproape intangibil al apartenenţei. Alţii vor locuri mai sigure pentru copiii lor. Unii încearcă să salveze planeta. Unii vor mai multă libertate de a trăi şi a se mişca cum doresc.Cu toţii dovedesc că revoluţia oraşului fericit poate începe chiar de la uşa de intrare şi că fiecare dintre noi are puterea de a modifica propriul oraş. Unii dintre ei descoperă că schimbăndu-şi oraşele, se schimbă şi ei.” (Charles Montgomery – Oraşul fericit,  Igloo Media, Bucureşti, 2017)

Sursa foto: Sorin Filip - Planning urban, Presa Universitară Clujeană, 2009

„Partea cea mai bună a viitorului este că vine în fiecare zi.”

Am auzit cu toţii de drama demografică a României, dar mai puţini conştientizăm intensitatea şi efectele ei perfide. Viitorul nu sună deloc bine (şi) din acest punct de vedere. Atunci îţi pui câteodată întrebări simple: au instituţiile statului capacitatea de a face faţă problemelor aduse de îmbătrânirea demografică? Iţi vei permite un trai cât de cât decent după pensionare? Te va putea ajuta cineva atunci când ajungi bătrân şi bolnav, cu copii şi nepoţi plecaţi prea departe în visul lor de mai bine?

M-au impresionat cele două suflete care se plimbau astăzi prin Parcul “Cancicov”. Mi-au adus aminte de kodokushi („moartea singuratică”), o adevărată problemă socială a Japoniei contemporane. Noi nu avem nici pe departe capacitatea niponă de a găsi soluţii eficiente. Nu cred că vom avea toţi bunăstarea de ne trăi visul unei noi tinereţi purtate de croaziere organizate pentru seniori în Mediterana. Nu cred că ne vom permite acea dolce far niente la masa unei terase de fiţe unde o bere costă mai mult decât 6 pâini sau o reţetă pentru viroza de noiembrie. Poate cel mult o plimbare pe o alee de parc sau un loc pe o bancă însorită. Dar şi în acest caz viitorul pare sumbru în România noastră, în oraşul nostru. Poate că nu toţi suntem norocoşi. Poate că unii dintre noi vom trăi din pensia aia mizerabilă, după vreo 40 de ani de muncă. Poate că nu toţi dau tunuri şi nu călcă pe cadavre, în spatele unor verzi împrejmuiri de latifundiar. Poate că nu toţi vor muri sănătoşi tun, cu zâmbet psihedelic pe faţă. Poate că nu toţi se vor retrage în turnuri de fildeş cu iz intelectual şi reflecţii academice. Poate că nu toţi îşi vor dori galerii comerciale jalonate cu verde la ghivece. Pentru aştialalţi, o alee verde, câteva bănci liniştite şi un câine vor reprezenta suprema mulţumire. Şi pentru acest lucru chiar merită să te lupţi încă de pe acum. Pentru că nu poţi fi niciodată sigur când o lebăda neagră  din cârdul lui Taleb îţi va intra pe uşă. Sau când bătrâneţea te va ajunge abrupt din urmă...

Speranţa

   Se spune că ziua în care Dumnezeu a creat speranța a fost probabil și cea în care a zămislit primăvara...

Perfecţiunea pavelelor

Cresc ale ierbii

Fire albastre

Pân la-nălţimea

Inimii noastre.

Asta-i măsura,

Pune natura

Luncilor margini,

Lege-n paragini.

(Lucian Blaga – “Iarbă”)

Target for april