Solidaritatea regională în vremuri pandemice

"Chiar dacă nu avem regiuni administrative, avem nevoie de solidaritate regională în această perioadă." - prof. George Ţurcănaşu. Detalii aici.

Sursa hărţi: prof. George Ţurcănaşu, UAIC

Când virusul îţi schimbă viaţa...

Sursa: google.com/covid19/mobility

22 martie: Ziua Parcului "Cancicov" (o ediţie mai tristă)

  Parcul nostru a trăit multe. Oraşul nostru a trecut prin multe: incendii, inundaţii, molime, cutremure, tancuri, foamete, sărăcie...Dar întotdeauna a apărut Soarele. Sunt convins că la cea de a patra ediţie a zilei parcului, vom putea să ne bucurăm din nou de verdele primăverii...

„Oraşul nu este numai un depozit al plăcerilor. Este scena pe care ne purtăm bătăliile, pe care ne trăim drama propriilor existenţe. Ne poate potenţa sau diminua abilitatea de a face faţă provocărilor zilnice. Ne poate răpi autonomia sau ne poate oferi libertatea de a prospera. Ne poate oferi un mediu în care să navigăm sau poate crea o serie de obstacole de netrecut care ne surmenează zilnic. Oraşul bun ar trebui să fie evaluat nu numai prin prisma distracţiei şi a oportunităţilor, ci şi prin felul în care afectează drama de zi cu zi a supravieţuirii, muncii şi sensului existenţial”

 (Charles Montgomery, Oraşul fericit, Igloo Media, Bucureşti, 2017)

Vezi şi: Patrimoniul verde: Parcul "Cancicov" din Bacău

Ne vedem în parc?

Ziua Parcului Cancicov 2019

Printre blocuri

         De câteva ori pe an mă las dus de impulsul de a face un mic ocol faţă de trasee obişnuite. Cred că se întâmplă mai des primăvara, atunci când miile de toporaşi transmit în aer acel parfum unic, delicat şi persistent. E undeva între nişte blocuri care te feresc rapid de zgomotul oraşului, unde liniştea pare cuvântul de ordine pentru vreo câteva sute de paşi, prea puţine totuşi pentru a-ţi putea ordona gândurile zilei. De multe ori am avut senzaţia că aici timpul curge altfel, poate şi datorită unor nostalgii proustiene. Printre faţadele îmbătrânite, care nu prea mai amintesc de elitismul şi jovialitatea altor vremuri, ştii însă că vei avea parte de multe surprize. Poate explozia unui zarzăr. Poate o magnolie înflorită prematur. Poate silueta unui nuc bătrân. Dar cel mai mult te surprind persistenţa unor rămăşiţe de viaţă comunitară greu de înţeles pentru modernitatea citadină. Rânduri de narcise plantate cu grijă la o margine de bloc. Flori udate cu cana. Câţiva puieţi de arbori care deja au prins puteri. Un geam de demisol cu ghivece vesele. O crăticioară pusă la răcit pe un pervaz. Rufe puse la uscat printre copaci, demonstrând că totuşi prezenţa umană este coerentă. O scară de bloc amenajată la intrare cu jardiniere înflorite.Totul dă impresia de univers aparte, atipic, care încearcă să îşi păstreze un echilibru printre legile fizicii. Fragilitatea pare uneori cuvântul de ordine. Sau poate contrastul. Urme de arbori dispăruţi (tot mai multe) şi voioşia părăluţelor sau a viorelor. Aleile pustii şi mirosul apetisant de tocaniţă care rezbate după un geam întredeschis doar pentru două degete. O veche perdea cu dantelă scrobită şi routerul de la intrarea în bloc. O bancă scorojită, o pompă funcţională şi după trei decenii, al cărui scârţâit nu poate acoperi melodia unui telefon mobil din apropiere. Flori vs peturi sau doze de bere aruncate ici şi colo. Curios, nimic nu pare a disipa atmosfera cu aer uşor vetust. Da, cred că şi liniştea poate îmbătrâni interstiţial în mâna asta de blocuri. Numai că aici, ea îşi păstrează un aer aristocratic. La o grădină de bloc, o mamă şi fiica ei pregăteau ieri un mic strat pentru câteva primule care aşteptau cuminţi să fie plantate. De la scara vecină, o bătrână în cârje coboară cu greu cele câteva trepte, făcând semn fetei să vină pentru a-i da o pereche de mănuşi pentru grădinărit. Îi zămbeste şi o încurajează să continue. În nebunia acestor zile în care isteria coronavirusului pare să cuprindă oraşul, scena cu pricina pare a fi ruptă dintr-un film alb-negru. Printre faţade scorojite, într-un mic colţ de cartier îmbătrânit şi depopulat, omenia nu moare.

     Privesc lung la toporaşi şi ies dintre blocuri. La prima intersecţie, doi tineri nervoşi se apleacă sub greutatea sacoşelor, înjurând de mama focului...

Coronavirusul goleste rafturile...

Când românul intră în panică...Aseară, la Selgros.

Dezvoltare durabila....

Am spus-o și anul trecut, tot aici...Plantati, domnilor, măcar un fir de magnolie! Peste ani, satisfacția dumneavoastră și a băcăuanilor va fi mai mare decât un braț de efemere primule și panseluțe...

Tânguire

Parcul Gherăeşti la început de primăvară

Slănicul de altădată

În 24 de ore...

Pasiunea pentru lemn: La Kuburi, la Slănic-Moldova

     Nu este afacere cu statul. Nu este inginerie cu cine ştie ce fonduri europene. Nu este şmecherie politică infiltrată în mediul de afaceri.  Nu este înfumurare de beizadea.  Este pur şi simplu o combinaţie remarcabilă de pasiune pentru lemn şi încrederea că Slănicul Moldovei poate să renască turistic, precum perla de altădată a Moldovei ...

   De curând, la intrarea în staţiune, pe un platou care oferă o încântătoare perspectivă asupra Văii Slănicului, satul de vacanţă de patru stele şi-a deschis porţile. Şase bungalouri oferă confort în natură, liniştea şi relaxarea atât de dorită de orăşeni. Am fost la faţa locului şi mi-au plăcut la nebunie. Nu doar pentru ce am văzut. Nu doar pentru amiciţia cu acel curajos constructor cu viziune. Nu doar pentru acel miros proaspăt de lemn care nu m-a părăsit nici acum, la câteva zile de la mica evadare din Bacău.Trebuie să adaug bucuria că mai există băcăuani oneşti care cred şi muncesc cu eforturi proprii pentru a dezvolta turistic o zonă de mare atractivitate, lăsată însă de prea multe decenii la voia întâmplării. Pentru astfel de inimoşi, chapeau! 

    Detalii suplimentare puteţi găsi pe site-ul lakuburi.ro şi pe pagina de Facebook a acestui proiect. Încercaţi. Vă spun că nu veţi regreta alegerea!