O interesantă lecţie de geografie a orizontului local, specifică deceniilor 5-6, din care tânăra generaţie poate extrage multe învăţăminte. Materialul de mai jos face parte din manualul* de care tocmai am amintit, fiind descoperit, transcris şi oferit băcăuanilor cu aceeaşi generozitate cu care ne-a obişnuit ing. Mihai Ceucă, un nume pe care l-aş propune fără nicio ezitare ca cetăţean de onoare al urbei pentru pasiunea, acribia şi altruismul cu care ne recuperează memoria urbanistică...
"Cartier muncitoresc.
Şcoala noastră se
găseşte în cartierul Vasile Roaită din oraşul Bacău. Acest cartier este locuit
mai mult de muncitorii fabricii de hîrtie „Steaua Roşie”. Noi am fost foarte
bucuroşi atunci cînd împreună cu tovarăşul învăţător am făcut o excursie pentru
a cunoaşte bine cartierul nostru. Am făcut şi însemnări asupra celor întîlnite
în drumul nostru. Ieşind pe poarta şcolii, am dat în „Calea Mărăşeşti” şi ne-am
îndreptat spre sud. Această stradă largă este pavată şi are plantaţi arbori
frumoşi pe marginea ei. Pe ea circulă necontenit maşini, autobuse, căruţe,
biciclete, iar pe trotuarele de la marginea străzii trec mulţi oameni. Pe
partea dreaptă a străzii am întîlnit mai multe clădiri în care erau magazine
alimentare, farmacie, o staţie de reparat maşini, blocuri muncitoreşti şi halta
„Steaua roşie", unde se opresc pentru o clipă trenurile pentru a coborî şi
urca sutele de muncitori ai fabricii. În imediata apropiere de haltă ne-a atras
atenţia impunătoarea clădire a şcolii, o piaţă nouă şi un cartier cu foarte
multe blocuri şi străzi noi, între care şi strada „Drumul Socialismului”,
locuită numai de muncitori. Pe stînga străzii Mărăşeşti este cimitirul
soldaţilor sovietici, care s-au jertfit pentru eliberarea ţării noastre de sub
jugul fascist. In semn de recunoştinţă pentru fapta lor, noi elevii, adesea am
fost să îngrijim mormintele lor, împodobindu-le cu flori. Tot în stingă străzii
se găseşte cea mai mare fabrică de hîrtie din ţara noastră numită „Steaua
roşie". În preajma ei, în parcul de copii ai muncitorilor, am văzut în
cuşti de sîrmă animale sălbatice vii ca: urşi, lupi, căprioare, vulpi şi
vulturi. De aici am trecut pe strada „Chivu Stoica”, am văzut „Bistriţa” şi
stăvilarul de pe ea. Stăvilarul are mai multe porţi, care se ridică sau se lasă
după cum e nevoie de mai multă sau mai puţină apă pentru fabrică. Pe apa
canalului pluteau butucii spre fabrică pentru a fi transformaţi în hîrtie.
Lîngă stăvilar cîţiva pescari prindeau peşte cu undiţa. Mai încolo, la marginea
apei, cîţiva oameni cerneau prundişul, separîndu-l de nisip, iar alţii îl
încărcau în căruţe şi autocamioane spre a-l duce pe şantiere, unde se ridică
noi fabrici şi locuinţe. Dincolo de apa Bistriţei, în luncă, păşteau multe vite
şi se vedea satul „Letea Veche”. În drum spre şcoală am văzut noul stadion
sportiv „23 August", cu o capacitate de 15.000 locuri, care constituie o
importantă realizare a puterii democrat-populare în oraşul nostru.
Să încercăm acum să
facem un plan al drumului parcurs şi să fixăm pe el principalele lucruri
întîlnite...
...În oraşul nostru
trăiesc mulţi locuitori. Locuitorii unui oraş se numesc orăşeni. La începutul
anului şcolar, tovarăşa învăţătoare ne-a întrebat pe toţi ce ocupaţie au
părinţii noştri. Răspunsurile au fost diferite, pentru că locuitorii oraşului
au ocupaţii diferite. Cei mai mulţi orăşeni se ocupă cu munca în fabrici şi
uzine. Aceştia se numesc muncitori. Muncitorii produc în uzine şi fabrici
diferite maşini, motoare, unelte, precum şi îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte
lucruri necesare vieţii tuturor oamenilor. Foarte mulţi dintre ei sînt fruntaşi
în muncă şi au primit diferite distincţii. În trecut, sub regimul
burghezo-moşieresc, fabricile erau ale bogătaşilor, care exploatau crunt pe
muncitori. Astăzi, sub regimul de democraţie populară, toate fabricile sînt ale
poporului. Alţi orăşeni lucrează în cooperative meşteşugăreşti de lăcătuşerie,
fierărie, tinichigerie, croitorie, cizmărie, tîmplărie şi altele. Aceştia sînt
meseriaşi sau meşteşugari. Unii locuitori ai oraşelor lucrează de asemenea şi
în diferite birouri şi magazine, ca funcţionari. Atît pentru muncitori cît şi
pentru ceilalţi salariaţi, în oraşe au fost înfiinţate cluburi, biblioteci,
cinematografe, stadioane, unde aceştia îşi petrec timpul liber în mod plăcut.
Prin grija de zi cu zi a Partidului Muncitoresc Romîn viaţa locuitorilor de la
oraşe şi a celor de la sate devine mai frumoasă şi îmbelşugată.”
P.S. Pentru tinerii
cititori, Mihai Ceucă face precizarea că „Steaua Roşie” a fost numele folosit,
după anul 1946, pentru a înlocui „burgheza” denumire „Letea”. Intenţionat nu fac referire la cartierul Vasile Roaită, cu speranţa că cei tineri vor găsi corespondentul actual din citirea şi interpretarea schiţei de hartă de mai sus.
*Abramiuc Ioan,
Teofănescu Viorica (1960) - Geografia Regiunii Bacău, manual pentru clasa a III-a, Sfatul
Popular Regional Bacău - Secţia Învăţămînt şi Cultură
Acelaşi manual ne mai oferă câteva imagini inedite, adnotate savuros de domnul Mihai Ceucă:
Acelaşi manual ne mai oferă câteva imagini inedite, adnotate savuros de domnul Mihai Ceucă:
În imagine, pe
stânga, hotelul Bistriţa aflat în construcţie, cu schelele pe el.
"Piaţa" era actuala intersecţie de la hotelul Decebal. De remarcat
"tribuna oficială" de lângă H Bistriţa. Lume multă, portrete puţine.
Deocamdată.
Alveola-parcare de la
Primărie era şi staţie de autobuze. Pe fundal, turlele Bisericii Armene, încă
în picioare la acea dată. În centru, casa albă, o clădire cu aceeaşi vârstă şi
arhitectură cu "casa Badiu" supranumită casa Alecsandri. A propos de
stil arhitectural, mai există o clădire cu acelaşi stil pe str. Oituz şi sper,
poate măcar aceasta, va scăpa de demolare.
Clădirea fabricii
"de la gară" cu muncitori "liberi" după ziduri şi garduri mari
de cărămidă... Un turn de apă identic avea şi moara Filderman.
