Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

vineri, februarie 24, 2023

Parcul auto băcăuan

    Conform ultimelor date publicate de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări,  în judeţul Bacău erau înmatriculate la începutul anului trecut 237858 vehicule, din care 189577 autoturisme (v. tabel).

După cum se poate observa, majoritatea autoturismelor au o vechime mai mare de 15 ani.  Raportat la numărul de locuitori, judeţul Bacău se situează pe locul 9 din coadă (329,4 autoturisme/1000 locuitori). În valori absolute stăm mai bine (locul 13), fiind depăşiţi de judeţe cu o populaţie mai numeroasă şi/sau cu un nivel mai ridicat de dezvoltare (Cluj, Timiş, Constanţa, Prahova, Argeş,  Braşov, Dolj, Bihor, Suceava, Iaşi, Ilfov, Mureş).

De curiozitate, o simulare rapidă a „amprentei la sol” a parcului auto băcăuan ne oferă o suprafaţă ocupată de autovehiculele înmatriculate în judeţ de cca 100-110 ha, punându-le una lângă alta, ca într-un joc de puzzle, fără a însuma şi autovehiculele înmatriculate în afara României şi, evident, fără a lua în calcul motorizatele aflate în tranzit, din alte judeţe (poligonul marcat cu galben pe harta de mai jos). Dacă le-am lua şi pe acestea în calcul, probabil că amprenta la sol s-ar dubla.


Dacă am aduna toate autovehiculele înmatriculate judeţ şi le-am aşeza frumos unul lângă altul, ar ocupa, teoretic, întreaga suprafaţă cuprinsă între calea ferată - Str. Oituz - Parcul Catedralei - Strada 9 Mai - Secţia 1 Poliţie :)


Arbori bătrâni? Nu, arbori veterani!

    O clarificare necesară şi binevenită pentru domeniul gestionării verdelui urban, venită din partea Dianei Culescu (preşedintele Asociaţiei Peisagiştilor din România):

"Deh! este mai simplu să scoți drujba și să pui la pâmânt niște arbori veterani decât să îi protejezi și să le permiți să contribuie în continuare la viața socio-culturală a orașului.

ATENȚIE!!! arborii aceștia nu sunt bătrâni din simplu motiv pentru că nu există arbori bătrâni!

T𝗲𝗿𝗺𝗲𝗻𝘂𝗹 “bătrân” 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗳𝗼𝗹𝗼𝘀𝗶𝘁 greşit 𝗶̂𝗻 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗲 𝗰𝘂 𝗮𝗿𝗯𝗼𝗿𝗶𝗶, pentru că de fapt un arbore este în principiu doar ”chestia aia” de sub scoarță prin care trece seva și care permite de fapt coroanei să se hrănească și să fie ”verde” sau ”vie”. Lemnul de la interior este de fapt un țesut mort, iar rolul său este de fapt acela de a susține părțile aeriene ale arborelui... însă, atunci când acest țesut de la interior se debilitează din diverse motive,  arborele poate să trăiască în continuare (să facă frunze, să dezvolte ramuri, flori fructe etc.) dacă reușește să își declanșeze la timp anumite mecanisme de redresare (asta, desigur, dacă nu l-a împiedicat deja un drujbist sau un telefaxist să facă acest lucru).

Astfel, toți arborii au mereu un an de viață, iar la nivel internațional a început să fie utilizată sintagma 𝗮𝗿𝗯𝗼𝗿𝗲 𝘃𝗲𝘁𝗲𝗿𝗮𝗻 tocmai pentru a sublinia faptul că nu este vorba de vârsta propriu-zisă a arborelui ci de faptul că acesta a trecut prin multe evenimente care, din diverse motive, i-au produs debilitarea.

În România administrația publică îi dă înainte cu ”arborii sunt bătrâni!” deoarece cunoașterea de specialitate în instituțiile publice se limitează de cele mai multe ori la ce scria prin cărțile din anii '50-'70, adică înainte să se facă cercetări serioase în domeniul arboriculturii (uhhh! când scriu asta îmi dau seama că au trecut 50-70 de ani de atunci!!! adică și aici suntem cu minim jumătate de secol în urmă)

în oraș, arborii sunt agresați în diverse feluri, între aceste agresiuni numărându-se:

🔴faptul că solul de pe rădăcini este tasat (prin trecerea sau parcarea mașinilor, prin depozitarea materialelor de construire etc.);

🔴faptul că ramurile le sunt tăiate (pentru menține coroana la un anumit nivel sau sub o anumită formă, pentru a face loc unor construcții, pentru că nu se realizează corect lucrările de formare etc.);

🔴faptul că trunchiurile sunt rănite (în urma unor acte de vandalism, deoarece arborii nu sunt protejați pe timpul realizării lucrărilor de construire etc.);

🔴rădăcinile le sunt rănite (de către pietoni prin călcare repetată, de mașini prin rularea permanentă sau ocazională,  prin depozitarea de echipamente sau materiale de construcție, prin realizarea unor construcți și inserarea rețelelor în subsol etc.);

toate acestea 𝗱𝘂𝗰 𝗹𝗮 𝗱𝗲𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗹𝗲𝗺𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 (țesutul mort care formează scheletul) 𝘀̦𝗶 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗶𝘃 𝗹𝗮 𝘃𝗲𝘁𝗲𝗿𝗮𝗻𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗮𝗿𝗯𝗼𝗿𝗲𝗹𝘂𝗶.

În alte țări, arborii veterani care au reușit să supraviețuiască un timp îndelungat în cadrul țesutului urban sunt foarte apreciați și sunt ajutați să râmănă în picioare cu ajutorul unor structuri de susținere cu mult după ce lemnul de la interiorul trunchiului s-a debilitat aproape în întregime.Pentru cei care nu știu:

▶cel puțin unul dintre cei trei arbori poate fi încă menținut cu ușurință în spațiul urban cu ajutorul unei structuri de sprijin care să îi acorde un suport adecvat (dacă cineva s-ar fi preocupat de acest lucru în urmă 5 ani ar fi putut fi păstrate toate cele trei exemplare, acum însă lucrurile s-au compliact puțin pentru două din cele trei exemplare).

▶în spațiul public din București, pe lângă acești duzi se mai păstrează foarte puțini arbori remarcabili care mai pot fi ajutați să rămână alături de noi în continuare, iar între aceștia se numără: 4-5 ulmi, câțiva salcâmi japonezi, niște frasini și parcă un castan porcesc (zic parcă pentru că acest exemplar este la granița cu o propietate privată).

Nici nu trebuie să mergi până la Paris ca să vezi astfel de exemple, ci ajunge să dai o fuguță până la Iași, pentru a putea vedea cum 𝗧𝗲𝗶𝘂𝗹 𝗹𝘂𝗶 𝗘𝗺𝗶𝗻𝗲𝘀𝗰𝘂 𝗻𝘂 𝗰𝗮𝗱𝗲 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝘁𝗶𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶 𝘀𝗽𝗮𝘁̦𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 public, 𝗰𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗮̆ 𝗮 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝘀𝗽𝗿𝗶𝗷𝗶𝗻𝗶𝘁 𝗰𝗼𝗿𝗲𝘀𝗽𝘂𝗻𝘇𝗮̆𝘁𝗼𝗿 (vezi în colajul alăturat imaginea din dreapta-jos). Dar este mai simplu să dai drumul la drujbă și să scapi de bătăile de cap pe care ți le crează arborii veterani atunci când nu ai cunoștințele necesare pentru a gestiona corect vegetația arborecentă din oraș ... nu-i așa?!"

Sursa: Fb/Diana Culescu

joi, februarie 23, 2023

Cum va ajunge simbolul Bacăului la inima fiecărui român...

     "Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a anunțat că Eminescu, Caragiale și Blaga vor lua o pauză de pe bancnotele românești, cel puțin până la redresarea situației economice a țării. Locul acestora va fi luat de George Bacovia, al cărui chip va ajunge pe absolut toate bancnotele emise de BNR. De asemenea, cunoscuta semnătură a lui Isărescu va rămâne în aceeași caligrafie pe noile bancnote, doar că va scrie „Plecați din țară“ în loc de „Mugur Isărescu“." Citiţi continuarea articolului "Ca să reflecte fidel situația economică, toate bancnotele românești vor purta chipul lui Bacovia" pe cel mai simpatic site, timesnewroman.ro 😊

Sursa foto: timesnewroman.ro



Slănic-Moldova, ieri şi de azi

    „Tot în acest judeţ se află cea mai frumoasă staţiune balneară din ţară, Slănic (Moldova), proprietatea Epitropiei Sf. Spiridon Iaşi, renumită pentru admirabilele sale poziţiuni şi excelentele izvoare minerale, având instalaţiuni cari rivalizează cu staţiuni similare din străinătate” (sursa: Anuarul „SOCEC”, Bucureşti, 1912).

Parcul şi hotelurile Cercu şi Puf (cpi Editura Movilianu, 1914)
Parcul şi cazinoul din Slănic-Moldova
Salutări din Slănic-Moldova!

Notă: cele trei cărţi poştale ilustrate şi multe alte surprize pot fi achiziţionate prin intermediul Anticariatului Erasmus Bacău/Adrian Creţu.

Perla Moldovei în zilele noastre


Palimpseste urban-afective...

     Pentru piciul de altădată, picioarele erau mici iar orașul părea gigantic și plin de imagini bizare, mai ales pe traseul luuung care ducea la bunici. Trei posibile surprize mă înduplecau să rezist eroic, în funcție de momentul din an: colțunașii cu brânză (făcuți la cuptor, tăvăliți în smântână...), turtele cu julfă și găluștele cu prune. La plecare, nepotul avea energie, drumul părea mai frumos 😁. Palimpseste urban-afective, madlene prelinse prin timp...



Bacăul în “Istoria românilor prin călători” (Nicolae Iorga)

       Câteva semne de carte din monumentala lucrare Istoria românilor prin călători (peste 1000 de pagini), publicată  de Nicolae Iorga în anul 1928:

    Bacăul e un nume unguresc, şi asemenea numiri unguresti se mai întîlnesc prin împrejurimi în judet, în legătură cu ungurii de odinioară, mai vechi decît însăşi  descălecarea.

*

    În ce priveşte Bacăul, numele este, fără îndoială, de origine ungurească, în legătură cu exploatarea pe sama coroanei Ungariei a minelor de sare de la Ocna, care par să fi fost întrebuinţate, de pe vremea romanilor, necontenit, si chiar în timpul stăpînirii barbarilor, cari, şi ei, aveau nevoie, fireşte, de sare. O colonie străină în Bacău pe vremea pentru care avem izvoare nu se întîlneste însă. Dar acolo era reşedinţa nominală a episcopului catolic, care avea în atîrnarea lui un număr de sate, de origine, cum vom vedea, foarte veche.

*

    Querini, episcopul numit la sfîrşitul veacului al XVI-lea: el arată că a găsit în Moldova, pe la 1590, în Bacău şi împrejurimi – aproape era un sat foarte important catolic, Trebeşul – se aflau 4000 de case, şi din populaţia  aceasta 216 familii, cu 1692 oameni, aparţineau religiei romane. În oraş, chiar era biserica Sfintei Marii şi a  Sfîntului Nicolae, de lemn. Domnia, în general, era foarte tolerantă faţă de toate confesiunile, şi, cînd era vorba să se ridice o biserică străină, ea dădea din vistierie: astfel s-a dat şi pentru acoperirea bisericii Sf. Marii din Bacău 500 de scuzi de aur, sumă foarte importantă.

 *

    Cînd Bandini pleacă din Iaşi ca să se ducă la Bacău (…) aici găseşte casa parohială pustie, din biserică numai un turn dărîmat, odăjdiile putrede, altarul profanat, munţi de gunoaie în grajd. În casa unde prelatul a fost poftit, bătea vîntul de toate părţile; de jur împrejur, nici un gard; o biată moară era singurul venit pe care-l mai avea episcopia. În ce priveşte pe orăşeni, Bandini constată aceeaşi aplecare ospitalieră pe care toţi călătorii o observă la români în general; locuitorii ies înaintea episcopului străin cu miere, ouă, pîne, ovăz pentru cai. [anul 1649]

*

(…) La Bacău, ne găsim într-o regiune unde catolicismul avuse odinioară o foarte mare importanţă, dar din ea rămăsese mai mult tradiţia despre doamna Margareta,  - de care se vorbea şi  la Baia şi la Cîmpulungul muntean -, care ar fi fost marea ocrotitoare odinioară a legii apusene. Se mai păstra o casă episcopală lîngă o mănăstire în ruină, unde fuseseră franciscani; episcopi poloni, ca Adam Goski, veniseră în ultimul timp pe acolo, dar pentru moment catolicii erau într-o părăsire desăvârşită. Ultimul episcop care fusese, Gavril Fredro, plecase şi cu scandal, iar preotul lăsat în urmă nu îngrijea de nimic, ţinînd împărtăşenia într-o odaie unde umblau cînii; averea se împrăştiase. Erau, în schimb, trei biserici româneşti, dintre care două de piatră, una dintre dînsele a lui Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, acel „Sandrin” care a murit ca ostatec la Constantinopol. Aici s-au găsit, acum cîtva timp, şi morminte vechi cu ţesături foarte interesante în fir de aur. Bandini adauge că lîngă oraş, era şi o mănăstire unde stăteau domnii. Şi ca organizaţia oraşului este o notă interesantă, căci se spune că, locuitorii fiind în parte catolici, în parte ortodocşi, unguri şi  români, se alegeau şoltuzii pe rînd dintr-un neam şi din celait.

 *

    Călătorul, umblînd prin Moldova, cunoaşte Tîrgul Frumos (cu 4–5000 de locuitori), Strunga, unde nu mai sînt hoţii, Romanul (8 000 de locuitori), podit cu lemn, cu un han bunişor şi cu o remarcabilă biserică a episcopiei, Cetatea Neamţ,ului, încă în picioare, Bacăul (12 000 de locuitori), cu un Cazino Noble şi un bal mascat, Răcăciunii, Agiudul, Focşanii (25 000 de locuitori), cu agentul consular Calcagno, cu un ofiţer francez, care a fost în Spania, Rusia, la Waterloo, la Genova în 1821, la rebelul Mina şi la Fabvier, apoi contra ruşiilor în 1828.   – cf. călătorului englez J.H. Skeene, care publică anonim Frontierlands of the Christian and the Turk, comprising Travels in the regions of the lower Danube in 1850 and 1851 (Londra, 1853).

 *

Un englez, W. Beatty-Kingston, autorul mai multor lucrări de politică, a venit din nou la 1874 în Principate pentru a cerceta, ca şi francezul Desjardins, situaţia evreilor aici. În carte se află şi descrierea (…) Bacăului, cu pavaj foarte bun şi frumoasă înfăţişare.


Incendiile, hazardul care a schimbat faţa Bacăului

  Focul, o constantă istorică a Bacăului. Fizionomia actuală a oraşului este o consecinţă şi a acestui hazard...
Sursa: "Universul", 25 februarie 1926



Studentă arestată la Slănic-Moldova

 Nori negri la orizont...

Sursa: ziarul Cuvântul,  27 august 1933

Context istoric si cine a fost prof. Grigore Forțu - click aici și aici.

miercuri, februarie 22, 2023

Zău că poţi să te crezi într-un colţ de Rai, când locuieşti la Bacău...

        Pentru unii, textul de mai jos (publicat acum 125 de ani) poate părea neverosimil. Să nu uităm însă că realităţile demografice şi socio-economice din a doua jumătate a socolului al XIX-lea erau cu totul altele. În 1859, Moldova cunoştea nu mai puţin de 90 de oraşe şi târguri aflate pe drumul incipient al modernizării. (Ecaterina  Negruți,  Structura  demografică  a  orașelor  și  târgurilor  din  Moldova, 18001859, Iași, Fundația  Academică „A.D.  Xenopol”, 1997, p. 79) La 1899, Bacăul ocupa poziţia a şaptea, cu 18068 locuitori (ceva mai puţin decât este astăzi populaţia oraşului Comăneşti, spre exemplu), după Iaşi (80475 locuitori), Galaţi (72889 locuitori ), Botoşani (33396 locuitori), Bârlad (23910 locuitori), Focşani (25066 locuitori) şi Piatra Neamţ (18354 locuitori). Valorificarea accelerată a factorilor urbigeni va determina ca ulterior Bacăul să urce rapid în ierarhia urbană a Moldovei Apusene (v. grafic), ajungând în anul 1930 al treilea oraş ca importanţă, poziţie pe care nu o va mai ceda până în prezent.

Bacăul în cîşlegele* de iarnă

Bacăul, inima Moldovei, este netăgăduit unul din cele mal plăcute oraşe ale ţării noastre.

Vara, te bucuri de un aer curat şi învioitor, de Bistriţă, în apele căreia poţi să te răcoreşti de căldura zilei, de nopţi admirabile luminate de un cer înstelat, neîntrecut de limpede, şi, în fine, de frumoasele împrejurimi, unde dumbrăvile şi crîngurile din lunca Bistriţei îţi oferă colţuri de pămînt odihnitoare pentru sufletele ostenite de emoţiunile zilnice. Numai vorbesc de vînatul bogat şi divers ce se află prin acele locuri, care pasionează pe numeroşii vînători băcăoani.

Iarna nu mai puţin poţi petrece minunat la Bacău. Am avut ocazie să văd Bacăul în serbătorile de iarnă şi pe dată, - ca să vorbesc şi eu academiceşte ca mai marii zilei - am rîvnit încumetarea de a spune şi altora rostul temeinic şi temeinicia rostului Băcăoanilor care face din acest oraş unul ce se poate asămălui cu un colţ de Paris.

 La Bacău toate se fac la vreme şi cu bună chibzuială. Munca-i muncă, petrecerea petrecere. Nicăieri nu se vede mai bine naiva preocupare de a petrece inofensiv. Pînă şi sexul frumos este altfel de cît cum este el de obiceiu pe alocurea. De unde mai pretutindeni balurile şi petrecerile n’auatracţie pentru femei de cît că le oferă ocazia să-şi etaleze luxul toaletelor lor, aci vezi doamne şi d-şoare din cele mai gingaşe, care îmbrăcate cît se poate de simplu, nu’s preocupate de cît să-şi arăte graţia manierilor şi perfecţiunea danţului şi astfel obţin adevăratul succes ce trebuie să rîvnească oricine înţelege rostul lumei.

Numai puţin cavalarii sunt ireproşabili. Urbanitatea cea mai perfectă face dintrinşii cel mai „chic du monde copurchic”. Dănţuitorii corecţi şi îndemânatici, au făcut din danţurile aclamatate la Bacău o adevărată artă. Şi cu asta, toată lumea este atât de „bon enfant“ încît nu auzi vorbind de cît de reuşita seratelor de la clubul militar, de succesul d-rei Blanche Lescaut de monologurile ce recită un tînăr, de cîntecele ce cîntă un altul, astfel, încît legendele ce alimentează imaginaţia locuitorilor al oraşelor, intrigele caracteristice ale provincialor la Bacău aproape lipsesc cu totul.

Toate aceastea, mie unul, îmi prezintă atîta farmec încît mă apucă gînduri negre cînd mă gîndesc că trebue să reintru în mormîntul tîrgulul meu de reşedinţă.

Şi ce drăguţ şi curat este oreşul! Ce sală minunată de danţ se află la Palatul administrativ! Ce sala de teatru frumoasă s’a făcut în alt Palat (?),— cel municipal. D’apoi ce berărie curată, unde se adună societatea cea mal aleasă! În fine dacă mai pui pe lîngă acest aspect occidental al oraşului şi drăguţenia locuitorilor sei, zeu, că poţi să te crezi într’un colţ de raiu, cînd locueşti la Bacău...

Pe viitor voi vorbi de Bacăul literar şi artistic, căci, să nu vă miraţi, băcaoanii fac de toate la vremea lor şi cu bună chibzuinţă.

19 Ianuarie 1898.

Un băcaoan pribegit.

 Sursa: ziarul Opinia, 30 ianuarie 1898


 *  CÎȘLÉGI -interval de timp între două posturi, în care creștinii ortodocși mănâncă de dulce. Se deosebesc patru perioade de acest fel peste an: c. Crăciunului sau de iarnă (v. cîrneleagă); c. Paștilor, care țin opt săptămîni, de la Duminica Paștilor pînă la Duminica tuturor Sfinților; c. Sîmpetrului, care țin de la 29 iun. pînă la 1 aug.; c. de toamnă, care țin de la 15 aug. pînă la 15 nov. – sursa:dexonline.ro

marți, februarie 21, 2023

Băcăul invenţiilor: Gr. Focşa şi ceasul său solar

   Imaginaţi-vă cât ar costa astăzi un ceas proiectat de băcăuanul nostru...

  "Ceasul solar, unic în felul său, inventat de d. Gr. C. Focşa din Bacău, a produs o admiraţiune printre concetăţenii sei, cari cei d’intâiu a avut satisfacţiunea de a poseda un asemenea ceas. Esactitate complectă, format mic portativ de buzunar, arată cu cea mai strictă preciziune orele, jumătăţile şi sferturile, de la 5 ore dimineaţa până la 7 ore seara. Încurajînd deci munca d-lui Focşa inventatorul, îi aducem felicitările noastre."

Sursa: ziarul Lupta, 8 iunie 1889 (ediţia antaia)