Wood wide web: viaţa secretă a copacilor

    În 2017, Peter Wohlleben făcea senzaţie cu lucrarea „Viaţa secretă a copacilor” (apărută şi la noi, prin grija Editurii Publica - foto). Silvicultorul  german  ne dezvăluia atunci crampeie din viata secretă a arborilor, scoţând la iveală detalii uluitoare despre aceştia: copacii au memorie, comunică intre ei, simt durerea şi pot chiar să facă insolaţie sau, pe masura ce înaintează in vârstă, să le apara riduri. Anumiţi copaci (stejarii, spre exemplu) comunică prin mesaje olfactive: atunci când un exemplar este atacat, emană anumite substanţe prin care-şi avertizează semenii din imediata apropiere. Alţii produc în decurs de câteva minute seve amare, care alungă insectele. Comunicarea între rădăcini se face nu numai între ele direct, ci și prin ciuperci care funcționează precum fibrele de net, vorbindu-se astfel tot mai mult de wood wide web, fiindcă într-o linguriță de pământ de pădure sunt kilometri de hife (celule filamentoase din ciuperci). Comunicarea este, imaginaţi-vă, şi electrică. Fagii, stejarii sau molizii trimit semnale electrice cu o viteză de circa 1cm/minut când sunt agresați de animale, de exemplu când li se mănâncă din coajă. O adevarată relaţie simbiotică se stabileşte în pădure, zonele forestiere sunt interconectate prin aceste reţele neştiute, dar foarte eficiente atunci când nu sunt bulversate de acţiunea antropică…

La fel ca oamenii şi animalele, pădurile  tind sa aibă copaci ,,mama”, care acţionează ca centru de comandă al întregului sistem. Arborele-mamă este arborele care transmite anumite mesaje si gestioneaza toate informaţiile din pădure. Potrivit unor cercetări recente, arborele-mamă are, de asemenea, o abilitate neobişnuită de a recunoaşte ce arbori au crescut din propriile ei seminţe şi chiar pot avea anumiţi favoriţi. Scenariu de Avatar, nu-i aşa?

Evoluţia extraordinară a ştiinţei ne demonstrează că silvicultura tradiţională nu trebuie să mai vadă un copac drept un banal furnizor de lemn. Încă suntem la stadiul în care, vorba lui Wohlleben, „pădurarii convenționali înțeleg la fel de mult despre pădure ca și măcelarul despre bunăstarea animalelor”…

Două lucrări despre viaţa secretă a verdelui...despre care nu veţi citi în manualele de biologie

Viitorul ne va rezerva în continuare mari surprize şi în acest domeniu, sunt convins. Abia de acum universul regnului vegetal începe să fie perceput…În „Verde uimitor” (Editura Art, 2018 – foto) Mancuso şi Viola ne atrăgeau atenţia că „doar aroganţa umană şi faptul că viaţa plantelor se desfăşoară într-un mod lent ne împiedică să le apreciem inteligenţa – da, inteligenţa -  şi extraordinarul succes al dinamicii existenţei lor.” Vom avea răbdarea şi înţelepciunea să le ascultăm semnele?

Seniorul Ginkgo biloba de la Miclăuşeni

    Un adevărat veteran Ginkgo biloba, sincron cu momentul amenajării Castelului Sturdza de la Miclăuşeni (judeţul Iaşi), în perioada 1880-1904. Bătrâna Doamnă din Parcul Trandafirilor ar avea multe de aflat de la seniorul ieşean, dacă ar putea sta de vorbă face-to-face...

    Am făcut o plimbare în pădure și m-am întors mai înalt decât copacii, spunea pe bună dreptate Henry Thoreau. Pe Domeniul Sturdza de la Miclăuşeni ai acest sentiment...

Arbori bătrâni? Nu, arbori veterani!

    O clarificare necesară şi binevenită pentru domeniul gestionării verdelui urban, venită din partea Dianei Culescu (preşedintele Asociaţiei Peisagiştilor din România):

"Deh! este mai simplu să scoți drujba și să pui la pâmânt niște arbori veterani decât să îi protejezi și să le permiți să contribuie în continuare la viața socio-culturală a orașului.

ATENȚIE!!! arborii aceștia nu sunt bătrâni din simplu motiv pentru că nu există arbori bătrâni!

T𝗲𝗿𝗺𝗲𝗻𝘂𝗹 “bătrân” 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗳𝗼𝗹𝗼𝘀𝗶𝘁 greşit 𝗶̂𝗻 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗲 𝗰𝘂 𝗮𝗿𝗯𝗼𝗿𝗶𝗶, pentru că de fapt un arbore este în principiu doar ”chestia aia” de sub scoarță prin care trece seva și care permite de fapt coroanei să se hrănească și să fie ”verde” sau ”vie”. Lemnul de la interior este de fapt un țesut mort, iar rolul său este de fapt acela de a susține părțile aeriene ale arborelui... însă, atunci când acest țesut de la interior se debilitează din diverse motive,  arborele poate să trăiască în continuare (să facă frunze, să dezvolte ramuri, flori fructe etc.) dacă reușește să își declanșeze la timp anumite mecanisme de redresare (asta, desigur, dacă nu l-a împiedicat deja un drujbist sau un telefaxist să facă acest lucru).

Astfel, toți arborii au mereu un an de viață, iar la nivel internațional a început să fie utilizată sintagma 𝗮𝗿𝗯𝗼𝗿𝗲 𝘃𝗲𝘁𝗲𝗿𝗮𝗻 tocmai pentru a sublinia faptul că nu este vorba de vârsta propriu-zisă a arborelui ci de faptul că acesta a trecut prin multe evenimente care, din diverse motive, i-au produs debilitarea.

În România administrația publică îi dă înainte cu ”arborii sunt bătrâni!” deoarece cunoașterea de specialitate în instituțiile publice se limitează de cele mai multe ori la ce scria prin cărțile din anii '50-'70, adică înainte să se facă cercetări serioase în domeniul arboriculturii (uhhh! când scriu asta îmi dau seama că au trecut 50-70 de ani de atunci!!! adică și aici suntem cu minim jumătate de secol în urmă)

în oraș, arborii sunt agresați în diverse feluri, între aceste agresiuni numărându-se:

🔴faptul că solul de pe rădăcini este tasat (prin trecerea sau parcarea mașinilor, prin depozitarea materialelor de construire etc.);

🔴faptul că ramurile le sunt tăiate (pentru menține coroana la un anumit nivel sau sub o anumită formă, pentru a face loc unor construcții, pentru că nu se realizează corect lucrările de formare etc.);

🔴faptul că trunchiurile sunt rănite (în urma unor acte de vandalism, deoarece arborii nu sunt protejați pe timpul realizării lucrărilor de construire etc.);

🔴rădăcinile le sunt rănite (de către pietoni prin călcare repetată, de mașini prin rularea permanentă sau ocazională,  prin depozitarea de echipamente sau materiale de construcție, prin realizarea unor construcți și inserarea rețelelor în subsol etc.);

☝ toate acestea 𝗱𝘂𝗰 𝗹𝗮 𝗱𝗲𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗹𝗲𝗺𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 (țesutul mort care formează scheletul) 𝘀̦𝗶 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗶𝘃 𝗹𝗮 𝘃𝗲𝘁𝗲𝗿𝗮𝗻𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗮𝗿𝗯𝗼𝗿𝗲𝗹𝘂𝗶.

În alte țări, arborii veterani care au reușit să supraviețuiască un timp îndelungat în cadrul țesutului urban sunt foarte apreciați și sunt ajutați să râmănă în picioare cu ajutorul unor structuri de susținere cu mult după ce lemnul de la interiorul trunchiului s-a debilitat aproape în întregime.Pentru cei care nu știu:

▶cel puțin unul dintre cei trei arbori poate fi încă menținut cu ușurință în spațiul urban cu ajutorul unei structuri de sprijin care să îi acorde un suport adecvat (dacă cineva s-ar fi preocupat de acest lucru în urmă 5 ani ar fi putut fi păstrate toate cele trei exemplare, acum însă lucrurile s-au compliact puțin pentru două din cele trei exemplare).

▶în spațiul public din București, pe lângă acești duzi se mai păstrează foarte puțini arbori remarcabili care mai pot fi ajutați să rămână alături de noi în continuare, iar între aceștia se numără: 4-5 ulmi, câțiva salcâmi japonezi, niște frasini și parcă un castan porcesc (zic parcă pentru că acest exemplar este la granița cu o propietate privată).

Nici nu trebuie să mergi până la Paris ca să vezi astfel de exemple, ci ajunge să dai o fuguță până la Iași, pentru a putea vedea cum 𝗧𝗲𝗶𝘂𝗹 𝗹𝘂𝗶 𝗘𝗺𝗶𝗻𝗲𝘀𝗰𝘂 𝗻𝘂 𝗰𝗮𝗱𝗲 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝘁𝗶𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶 𝘀𝗽𝗮𝘁̦𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 public, 𝗰𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗮̆ 𝗮 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝘀𝗽𝗿𝗶𝗷𝗶𝗻𝗶𝘁 𝗰𝗼𝗿𝗲𝘀𝗽𝘂𝗻𝘇𝗮̆𝘁𝗼𝗿 (vezi în colajul alăturat imaginea din dreapta-jos). Dar este mai simplu să dai drumul la drujbă și să scapi de bătăile de cap pe care ți le crează arborii veterani atunci când nu ai cunoștințele necesare pentru a gestiona corect vegetația arborecentă din oraș ... nu-i așa?!"

Sursa: Fb/Diana Culescu

Două propuneri pentru arborii remarcabili ai Bacăului

     În Regulamentul privind organizarea și întreținerea spațiilor verzi și a parcurilor din municipiul Bacău (REGISVER) nu este prevăzută semnalizarea arborilor remarcabili, activitate necesară pentru ocrotirea, promovarea şi personalizarea  exemplarelor din viitoarea listă. O posibilitate de integrare a acestui aspect ar putea veni prin regulamentul privind protejarea acestor arbori, impus prin art. 17 (4) din actul normativ sus-menţionat. Plăcuţa informativă ar trebui să fie standardizată, estetică, neinvazivă pentru copac şi să prezinte în manieră sintetică principalele trăsături distinctive: specie, circumferinţă, vârstă aproximativă, importanţa istorică, dacă este cazul (ex: Stejarul Unirii). Am căutat pe internet câteva modele de plăcuţe, le puteţi analiza în colajul alăturat. Pentru detalii tehnice mai pretenţioase, inclusiv pentru alegerea unor soluţii alternative elegante de semnalizare (diferite tipuri de panouri), recomand Memoriul peisagistic de implementare a unei initiative locale de valorificare ornamentala a arborilor monumentali de pe teritoriul municipiului Timisoara (2020), disponibil on-line.

O altă propunere (zic eu binevenită din multe puncte de vedere…prospectivă) ar consta în responsabilizarea, monitorizarea si instruirea persoanelor fizice şi juridice care deţin specii protejate pe proprietăţi particulare. 

Ştefan Nica (ARA): O regulă de bază e că nu facem intervenții „la pachet”, aceleași la toți arborii de pe stradă.

     Un foarte interesant interviu luat de  "Formula As" inginerului silvic Ştefan Nica (fondator al Asociației Române de Arboricultură și inspector arboricol certificat de The Arboricultural Association). Am spicuit câteva pasaje semnificative, cu speranţa că le vor citi cât mai mulţi “actori” angrenaţi în gestionarea verdelui urban băcăuan, invitându-vă totodată să lecturaţi întregul interviu disponibil aici.

 "Arborii sunt evaluați și tratați, fiecare în parte, în funcție de starea fiecăruia, spre deosebire de silvicultură, unde vorbim de pădure, ca organism întreg. O regulă de bază e că nu facem intervenții „la pachet”, aceleași la toți arborii de pe stradă. Altă regulă este aceea că intervenția asupra arborelui trebuie să fie minimă. În România, nu se face o evaluare individuală, când se intervine asupra unui arbore nu se știe ce e de făcut, așa că se taie mult mai mult decât e nevoie. Efectiv, copacii se măcelăresc. Asta-i diferența majoră între România și Anglia, Germania și multe alte țări: aici se taie fără discernământ și de multe ori se lasă la latitudinea persoanei cu drujba, care n-are nicio calificare. Sau avem multe cazuri în care nu se intervine deloc, chiar dacă ar fi nevoie. Sunt două aspecte opuse, dar la fel de greșite.

 Meseria de arborist nu există oficial în România. O altă problemă este lipsa unor standarde normative la nivel național, care să descrie în detaliu cum se fac intervențiile asupra unui arbore, când se intervine, cine are voie să o facă, la ce unghi, în funcție de specie: standarde de plantări, regulamente interne pentru arbori.

Când mergi prin țară și vezi șiruri întregi de arbori ciuntiți, nu trebuie să fii mare specialist pentru a-ți da seama că s-a lucrat fără minte. Problemele la arbori apar uneori de dinainte de plantare și nu le poți rezolva, poți doar să încerci să minimalizezi efectele, să le încetinești. Dacă a intrat o ciupercă, putregaiul într-un arbore, nimeni nu le mai poate scoate. De aceea, încă de la plantare, trebuie să fim atenți să fie spațiu suficient, sol bun, să alegem specia potrivită, apoi trebuie să educăm arborele, prin tăieri de formare, până ajunge la maturitate, iar când ajunge acolo, vom avea un arbore solid, sănătos, și intervențiile vor deveni aproape inutile. La noi, în loc să se facă tăieturi de doi centimetri, se fac de 20 de centimetri, iar un arbore la vârstă fragedă nu va putea închide acea rană, așa încât să nu intre ciuperca. Fiecare intervenție se face într-o anumită perioadă a anului, nu poți face totul odată, la grămadă. Plus problema plantărilor fără discernământ, oriunde. În 20 de ani, 90% din copaci se usucă. Dar problema asta se întâmplă peste tot în lume, primăriile, politicienii susțin plantările, dă bine la imagine, apoi uită de arbori.

Poți avea un arbore cu lemnul perfect sănătos, dar prost conformat, pentru că nu i s-au făcut la timp sau corect lucrările de formare. De aceea, este foarte important ca fiecare copac să fie evaluat individual. Nici ideea de a opri cu totul lucrările de formare și tăierile nu este corectă, copacii nu stau după noi, ei se pot prăbuși. O altă problemă importantă este comunicarea. Primăriile nu au o problemă doar cu faptul că nu lucrează cu specialiști, ci și că nu comunică cu cetățenii. Atunci când primăria taie un arbore, apar oameni cu spirit civic, activiști de mediu, care se revoltă, cu cele mai bune intenții, dar nici ei nu sunt informați totdeauna cum ar trebui, așa cum nici factorii decizionali din primării nu sunt. Ar fi bine ca fiecare tabără să acționeze în cunoștință de cauză, să se documenteze. În Anglia, atunci când trebuia să tăiem un arbore care nu era uscat complet, primăria punea un anunț, și dacă avea cineva ceva de comentat, se întâlnea cu tree officer-ul, care explica de ce se face lucrarea. Uneori se găsea altă soluție, și copacul nu mai era tăiat, alteori se tăia. Important e că oamenii erau băgați în seamă, luați în calcul, consultați. Primăriile noastre lucrează într-un spirit arogant, fără dreptul la replică: „Avem noi oamenii noștri, specialiști, ei hotărăsc, știu cel mai bine ce au de făcut, nu trebuie să dăm explicații”. Realitatea este exact pe dos. Nu au specialiști, nu știu să comunice, normal că oamenii se agită.

Nu văd schimbări majore în scurt timp la noi, deși faptul că oamenii pun presiune pe primării să facă lucrurile cum trebuie înseamnă foarte mult. Acum 15 ani nu exista așa ceva. Am observat, din 2008 încoace, o diferență de abordare a primăriilor care, la presiunea oamenilor, încearcă să-și schimbe atitudinea. Este un semn bun."

Buchetul pasiunii

Din vremurile în care naturaliştii nu prea aveau timp să stea prin birouri...

Sursa: "Scînteia", 12 august 1970

Candidaţi pentru lista arborilor protejaţi pe plan local (2)

    Două noi propuneri pentru viitoarea listă a arborilor protejaţi, cu documentarea profesionistă marca ing. Mihai Ceucă. Propunerile au fost postate noaptea trecută pe grupul Verde de Bacău. Valoarea lor m-a făcut să le preiau aici, în sectorul dedicat acestui proiect, alături de întreaga mea apreciere pentru răspunsul prob, rapid şi foarte argumentat! 

    Ca răspuns la invitația adresată concitadinilor în ziua de 12 febr. a.c., lansez câteva sugestii.

    În Cimitirul municipal „Central” există câțiva arbori coniferi demni de grija noastră. Cel puțin două exemplare (un brad și o tuia, probabil, că nu sunt specialist silvic) au valoare istorică și de jaloane în evoluția cimitirului. Este bine știut, cimitirul „comunal” a fost înființat pe actualul amplasament în anul 1859. Suprafața sa era însă de doar 40% din actuala suprafață și limita de est, din „spatele” capelei (actuala Biserică Sfânta Treime era marcată de un gard și de cei doi arbori plantați lângă gard). În anul 1931, cimitirul a fost extins către răsărit cu încă cca opt hectare și reamenajat conform unui proiect executat de arh. N. Lupu și aprobat de Consiliul comunal. Gardul a fost înlăturat, dar arborii au rămas până în ziua de azi, ca martori ai istoriei cimitirului și ai evoluției permanente a urbei noastre. În vechiul „colț de sud” rezervat adormiților de religie catolică, mai există câțiva arbori impunători care pot completa „grupul secular” al celor descriși. O comisie de experți silvici poate definitiva lista inițiată în aceste rânduri.

Sugestii pentru REGISVER art.17. (2)

    Actualul cartier Miron Costin, având drept arteră definitorie Strada Miron Costin a fost edificat pe terenurile fostei Moșii Cremenea care aparținea Administrației comunale Bacău. Suprafața aflată în mare parte, în zona inundabilă a bătrânului râu Bistrița, cale de navigație pentru plute, până la Galați, a fost asanată și destinată construcției de locuințe pentru locuitorii migranți în orașul devenit muncitoresc. Într-o primă fază, prin anii 1950, strada nou „tăiată” peste terenurile agricole a fost încadrată cu case tip, avantajos de construit datorită facilităților oferite de statul socialist. Unii proprietari au preluat în „inventar”, încadrându-i în peisajul grădinilor și curților, arborii  crescuți prin grija Domnului, în zăvoi.

    După anul 1965, sistematizarea urbană a cuprins și vechiul cartier, zecile de blocuri luând locul caselor insalubre și lanurilor de păpușoi. Arborii și pomii fructiferi au picat victime ale buldozerelor. Puținii norocoși au rămas prin grădinile caselor „tip” supraviețuitoare. Privilegiați au fost pomii fructiferi, unii rezistând și printre blocuri. Dintre puținii arbori supraviețuitori, un stejar, martor al istoriei cartierului, mai trăieșteși astăzi pe Strada Miron Costin la numărul 55, în colțul curții cu nr.57. În urmă cu vreo 4 ani, a avut șansa de a fi fost fasonat de profesioniști și cred că merită să devină obiectiv al programului de protejare a salvatorilor verzi ai vieții noastre.

Text şi foto: ing. Mihai Ceucă

   Aşteptăm noi propuneri din partea tuturor băcăuanilor (aici sau pe grupul Facebook/Verde de Bacău) Doar împreună putem avea o imagine cât mai completă despre arborii remarcabili ai Bacăului. Doar împreună îi putem ocroti şi promova la adevărata lor valoare!

      Alte detalii puteţi găsi urmărind secţiunea dedicată a acestui blog (click aici)

Cine nu are arbori bătrâni să-şi cumpere…

    „Arborii bătrâni sunt ca niște înțelepți ai satului. Un om în vârstă nu este competitiv în modul în care este o persoană de 25-40 de ani. Dacă singurul reper pentru comparație este alergatul, este foarte probabil că persoana tânără va alerga mai rapid ca una de 85 de ani. Dar dacă se iau în considerare cunoștințele de viață acumulate, înțelegerea și înțelepciunea, putem învăța mai multe de la bunicii noștri. Este la fel și cu arborii bătrâni. Poate nu sunt frumoși așa cum sunt arborii tineri, poate nu produc cantități mari de fructe. Dar acești arbori reprezintă memoria biologică, ecologică și culturală a regiunii și pentru noi aceste aspecte ar trebui, de asemenea, să conteze” - Conf. dr. Tiberiu (Tibor)  Hartel, Departamentul Știința Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca - sursa: Arborii remarcabili ai României, mulți, dar neștiuți

Solitudini hibernale în Parcul Cancicov

Complexul Muzeal „Paul Țarălungă” din Prăjeşti: tur virtual

 O excelentă iniţiativă în cadrul unui proiect de suflet, "Muzee de la sat"  - Conservăm digital patrimoniul cultural material și îl transmitem următoarelor generații: Complexul Muzeal "Paul Ţarălungă" din Prăjeşti.

Complexul Muzeal „Paul Țarălungă”, format dintr-un muzeu și o grădină botanică, poartă numele fostului învățător din sat. Paul Țarălungă (1921-2012) s-a născut în Prăjești și a început să adune piese începând cu 1945. În 1970 a reușit deschiderea muzeului, în care ținea și lecții cu elevii săi. Sunt expuse obiecte din domeniile: botanică, zoologie, arheologie, paleontologie, etnografie, geologie și chiar și o sală dedicată numismaticii. În muzeu poate fi văzut un embrion uman, conservat în formol, în diverse stadii de evoluție. Multe dintre lucruri au fost găsite în împrejurimi, cum e și pisica sălbatică împăiată, găsită în Prăjești în 1970. Grădina botanică este unică, dacă ne referim la amplasarea rurală, și a avut în perioada de glorie aproximativ 2000 de specii de plante și arbori. (text: Muzee de la sat. Foto: Şerban Lucian, 2018). Pentru o vizită virtuală la acest interesant obiectiv de pe harta turistică a judeţului daţi click AICI.

      La doar 18 km de Bacău, pasiunea de o viaţă a unui om al locului este lăsată moştenire generaţiilor de azi şi de mâine. Nu ezitaţi să treceţi pragul unuia dintre puţinele muzee (nu uitaţi de grădina botanică!) din ruralul românesc care au reuşit să învingă vremurile...

Candidaţi pentru lista arborilor protejaţi pe plan local

     Deschidem lista propunerilor pentru arbori protejaţi cu doi castani veterani: cel din Parcul Bacovia (zona "La Pătrăţel", între fosta blbliotecă judeţeană şi palatul administrativ) şi castanul "cinefil" (care aştepta tăcut spectatorii la ieşirea din fostul Cinema "Muncitorul), aflat la capătul estic al străzii Vasile Alecsandri)

Castanul din Parcul "Bacovia"(înălțimea estimată este de 15-16 m, încadrându-se în categoria arborilor de talia II; circumferința măsurată 2,92 m; prezintă două tulpini desparțite la 1,12 m de sol)

Castanul "cinefil" din laterala fostului Bingo Forum/Cinema Muncitorul)

Aştept propuneri din partea dumneavoastră! 

Invitaţie pentru întocmirea listei arborilor cu valoare deosebită din municipiul Bacău

      Recent a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și întreținerea spațiilor verzi și a parcurilor din municipiul Bacău (REGISVER). Articolul 17 face referire la arborii remarcabili:

Art. 17 (1) La arborii care sunt declaraţi Monumente ale Naturii nu se vor executa tăieri decât cu aprobarea Subcomisiei pentru ocrotirea monumentelor naturii (Academia Română), la propunerea Primarului Municipiului Bacău.

(2) La arborii care au o valoare estetică și/sau istorică deosebită, recunoscută la nivelul comunității, dar care încă nu beneficiază de un regim special de protecție, nu se vor executa tăieri decât cu aprobarea Consiliului Local al Municipiului Bacău, la propunerea Primarului Municipiului Bacău.

(3) Lista arborilor cu valoare estetică și/sau istorică va fi întocmită în termen de 90 de zile de la aprobarea prezentului regulament, la propunerea Secției Spații Verzi, după o consultare publică care va dura cel puțin 30 de zile, urmând să fie aprobată de Consiliul Local al Municipiului Bacău. Lista poate fi ulterior completată prin înaintarea propunerilor în vederea avizării către Comisia locală pentru spații verzi, care va selecta și transmite Consiliului Local propunerile de completare a listei.

(4) Împreună cu lista arborilor cu valoare estetică și/sau istorică se va întocmi regulamentul pentru protejarea lor în care se va include obligatoriu o zonă de protecție și se vor specifica tipul de lucrări de intervenție ce se pot executa în interiorul zonei.

    Avem astfel şansa de a completa împreună lista acestor arbori (nu mulţi, dar nici puţini), oferind informaţii preţioase din zona dumneavoastră. Doar împreună putem avea o situaţie reală, actualizată, prospectivă, care să permită ulterior conservarea, ocrotirea şi promovarea acestor exemplare valoroase din peisajul urban băcăuan. Vă mulţumesc anticipat!

Pe aceeaşi temă: Arbori remarcabili în Parcul Cancicov, Arbori remarcabili din Bacău

Băcăuani cu suflet verde...

     Sunt băcăuani care au plecat de mulţi ani, uneori chiar de decenii. Dar nu au uitat nicio clipă locul de unde au plecat, ţara lor, rădăcinile dragi...Un gest frumos, de peste Atlantic...

Atunci când parcul pierdea legătura spaţială cu Istoria...

     Acum  şase decenii, mergând dinspre centru spre sudul oraşului, am fi avut în faţă priveliştea din imaginea de mai jos. În plan secund, pe partea dreaptă, se poate observa clădirea impunătoare a fostului Muzeu Regional de Istorie...

Sursa foto: colecţia Ioan Bîşcă

    În anul 1967, clădirea muzeului a fost demolată. Simbioza cu parcul nu mai putea continua, sistematizarea zonei Aleea Parcului începuse deja de câţiva ani buni, prin apariţia primelor zece blocuri destinate oamenilor muncii.

Sursa: colecţia Dionis Puşcuţă

Astăzi, pe vechiul amplasament se află bustul eroului Ciprian Pintea, dezvelit în anul 1994. 

Spiritul unui loc... (sursa: colecţia Dionis Puşcuţă)

   Detalii despre istoria acestei clădiri dispărute găsiţi pe Bacău...Addenda monografiilor

Un pas înainte: regulamentul pentru organizarea și întreținerea spațiilor verzi

    Municipiul Bacău are, începând de marți, 31 ianuarie 2023, un regulament pentru organizarea și întreținerea spațiilor verzi (REGISVER), aprobat de Consiliul Local alături de un set de măsuri pentru extinderea spațiilor verzi în vederea atingerii țintei de 26 mp/locuitor, ca urmare a unui proiect iniţiat de viceprimarul Cristian Ghingheş. Detalii aici.

Locuri de joacă în parcul libertăţii... anilor ’80

 Parcul generaţiei copiilor de odinioară...

Sursa: captură Youtube. Detalii aici. 

Căprioarele din parc

 Mai ţineţi minte?

Parcul Cancicov, vara anului 2007.

Prin grădinile de vară ale Bacăului de odinioară

 Prin grădinile de vara ale municipiului Bacău

Lipsesc consumatorii—dispar beneficiile

După cîteva zile cu vreme instabilă, mercurul termometrelor a început din nou să se urce, astfel că băcăoanii îşi caută loc de refugiu în locuri răcoroase. Aici, în faţa unui pahar cu băutură răcoritoare, la umbra deasă a arborilor din Parcul Libertăţii, de la Gherăeşti, sau din Parcul Trandafirilor, omul se reconfortează.

Ce te faci însă cînd — căutînd asemenea locuri de refugiu — în loc de umbră, nimereşti din nou sub suliţele defoc ale soarelui!? Să zicem că ai păşit pe frumoasa terasă a noului restaurant „Tic-Tac“ din cartierul Comişa-Bistriţei. Dezolare! Orientată spre miază-zi, terasa este expusă toată ziua razelor nemiloase ale soarelui. Amplificată de dogoarea mozaicului încins, căldura devine de nesuportat. Nici un fel de umbră nu-l ocroteşte de arşiţă pe consumatorul aşezat la masă.

IOAN MORARU, directorul T.A.P.L. Bacău, recunoaşte:

— În timpul zilei consumatorii se cam feresc să vină aici. E o căldură înăbuşitoare.

— De ce nu instalaţi la mese parasolarii?

— Aşteptăm să ne sosească...

— Cînd le-aţi comandat?

— De vreo lună de zile.

Prin urmare, de abia acum - în toiul căldurilor - tovarăşii de la T.A.P.L. şi-au adus aminte că trebuie să comande parasolarii. Pînă vor sosi acestea, probabil că va cădea bruma!

La acelaşi supliciu sînt condamnaţi şi cei care se opresc să bea o sticlă de bere în grădina plăcintăriei „Trandafirul roşu".

— Am cerut şi anul trecut de la trust să ne dea cîteva umbrele de soare, ne spunea FLORICA DEREBEI, responsabila unităţii. Ne-au promis, dar cu promisiunile am rămas...

Grădina restaurantului „Parcul Trandafirilor" este a doua ca mărime din oraş. Are circa 700 de locuri. Aici este umbră destulă. Dar nu foloseşte nimănui. Grădina este deschisă numai seara, după ora 18.

PANAIT TOMA, responsabilul unităţii, se plînge că în ultima vreme la grădină încasările au mers tare prost.

— Orice nor apărut pe cer ne alungă clienţii, ne spune cu necaz. Şi cum în ultimele săptămîni vremea a fost schimbătoare, vă închipuiţi cum ne-a mers. De cîţiva ani se tot discută problema montării unei copertine deasupra terasei şi a separeurilor din grădină. În cîteva zile am scoate cheltuielile. Dar nu s-a făcut nimic.

Stăm de vorbă cu DUMITRU NOUR, contabilul şef al Direcţiei comerciale judeţene.

— Într-adevăr, la grădina din „Parcul Trandafirilor" ar fi necesară o copertină, recunoaşte acesta. Dar nu avem cu ce o executa. La investiţii nu a fost prevăzută. Îi reamintim de instrucţiunile nr. 7 ale Ministerului de Finanţe şi Băncii Naţionale, care prevăd acordarea de credite pentru asemenea lucrări.

Replica a venit prompt.

— Creditele trebuie rambursate din beneficiile realizate peste plan. Cum în primul semestru trustul nu şi-a realizat nici măcar beneficiile, planificate, nu putem apela la credite.

Cu o asemenea optică, este firesc ca situaţia financiară a trustului să nu fie prea roză. Pentru că lucrurile se petrec cam aşa: nu se cheltuieşte nimic deoarece nu se obţin beneficii. Dar de unde să se realizeze beneficii, atîta timp cît - neasigurîndu-se consumatorilor cu minimum de confort - grădinile stau mai mult goale? Este aici un cerc vicios din care tovarăşii de la T.A.P.L. şi Direcţia comercială judeţeană, trebuie neapărat să se desprindă. Există însă şi o altă mentalitate. Dacă în unele locuri consumatorii sînt serviţi mai atent, mai civilizat, în multe grădini de vară aspectul, ca şi atitudinea personalului lasă cu totul de dorit. Ca şi cum consumatorul nu ar plăti în grădină aceiaşi bani ca şi în local. Iată o mostră. Bufetul „Siretul“ din cartierul Letea areo grădină de vară frumoasă, atrăgătoare. Probabil, din considerente de ordin economic, aici nu servesc ospătarii. În asta nu vedem nici un rău. Prin sistemul de autoservire omul economiseşte timp, iar unitatea poate face faţă unui număr sporit de consumatori. Autoservire nu înseamnă însă a-l obliga pe consumator să şteargă mesele, să adune sticlele şi paharele risipite în întreaga grădină. Pentru că debarasoarele uită adeseori pentru ce sînt plătite. O situaţie asemănătoare poate fi întilnită şi la grădina bufetului „Buturuga de vie" (mandatari - soţii Emil şi Iosefina Cojocaru), la bufetul „Dorna“ şi la alte unităţi.

Starea în care se află grădinile de vară ale oraşului Bacău ca şi modul cum se serveşte vădesc nu numai neglijenţă, lipsă de respect faţă de consumatori, dar şi dezinteres faţă de situaţia financiară -destul de precară de altminteri - a unităţilor de alimentaţie publică. Nu trebuie să se uite că în sezonul estival grădinile au un rol hotărîtor în realizarea planului. Tocmai de aceea ele trebuie să se bucure de atenţia cuvenită.

CONST. AZOIŢII, corespondentul „României libere”, 6 august 1968

Vechea grădină de vară din centrul Bacăului

Studiu amplu: ieşirea în natură şi beneficiile pentru sănătatea orăşenilor

    Un nou studiu de amploare evidenţiază rolul benefic al spaţiilor verzi pentru locuitorii din mediul urban. De data aceasta, cercetătorii de la Institutul Finlandez pentru Sănătate şi Bunăstare au constatat că vizitarea de trei-patru ori pe săptămână a zonelor verzi (parcuri, grădini, păduri, grădini, pajişti, zone umede din albiile majore ale râurilor, cimitire, grădini zoologice etc) şi albastre (lacuri, râuri, zone de ţărm), situate pe o rază de 1 km faţă de domiciliu, reduc semnificativ şansele ca oamenii să apeleze la medicamente pentru probleme de sănătate mintală, hipertensiune arterială sau astm. Pentru a investiga această legătură, studiul s-a bazat pe răspunsurile oferite în perioada 2015-2016 de către 16000 de locuitori cu vârsta de peste 25 de ani, selectaţi aleatoriu din Helsinki, Espoo şi Vantaa, trei oraşe care alcătuiesc cea mai mare zonă urbană din Finlanda. În plus, cercetătorii au constatat că efectele pozitive ale vizitării spaţiilor verzi au fost mai puternice în rândul celor care au raportat cel mai mic venit anual al gospodăriei. Rezultatele se corelează cu un număr tot mai mare de dovezi conform cărora lipsa accesului la spaţii verzi este legată de o serie de probleme de sănătate. Accesul tinde să fie inegal, iar comunităţile mai sărace au mai puţine oportunităţi de a fi în natură, potrivit The Guardian.

"Dovezile ştiinţifice din ce în ce mai numeroase care susţin beneficiile pentru sănătate ale expunerii la natură sunt susceptibile de a creşte oferta de spaţii verzi de înaltă calitate în mediile urbane şi de a promova utilizarea activă a acestora. Aceasta ar putea fi o modalitate de a îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea în oraşe. concluzionează autorii studiului publicat online în revista Occupational & Environmental Medicine (click aici pentru articol).

Vezi şi: Recomandare: pentru un confort psihic sporit în oraş, respectaţi regula 3-30-300!

Parcul Gherăeşti: "s-ar putea face şi spune, mult mai multe…”

        Din ziarul “România” (nr. 411 din 22 iulie 1939). Prima şi ultima dată când vezi pe prima pagină a unei publicaţii naţionale Băile Herculane, Poiana Ţapului şi Parcul GherăeştI din Bacău 😀

   "La 4 km depărtare de oraşul Bacău, pe malul drept al Bistriţei, se află parcul Gherăeşti, locul de refugiu al băcăuanilor în zilele când arşiţa soarelui apasă moleşitor. Cu mulţi ani în urmă, parcul era o luncă sălbatecă, cu arbori seculari, nevizitată decât de locuitorii din apropiere. În anul 1930, prin stăruinţa d-lui Mihail Văgăunescu, primarul de atunci, parcul a fost amenajat şi pus la dispoziţia orăşenilor. De atunci, a devenit cel mai frumos loc de recreaţie al băcăuanilor, în timpul verii. În zilele de sărbătoare, familii întregi pornesc spre parc; cu merinde, patefoane şi... damigene. Sub arborii seculari, pe muşchiul verde, se întind mese copioase, stropite din belşug, cu vin... Şi întâlneşti familii simple, lângă familii nobile...Natura, înfrăţeşte pe cei bogaţi, cu săracii. În anul 1933, parcul a fost înzestrat şi cu un ştrand; iar pe şoseaua ce duce spre parc şi în parc s-a instalat lumină electrică. Nu mai lipseşte decât un teren sportiv, şi un mijloc de locomoţiune mai acceptabil. Autobuzele ce transportă vizitatori la parc sunt extrem de incomode. De aceea, de multe ori, băcăuanii consideră excursia drept sacrificiu.

Toate acestea s-ar putea îmbunătăţii dacă primăria Bacău ar continua opera începută de vechii conducători. Astăzi, parcul se află în aceeaşi stare, ca şi acum câţiva ani. Dacă n-ar fi splendoarea lui naturală, poziţia lui de un pitoresc încântător, băcăuanii n-ar avea unde să evadeze pentru câteva ore, din fastidiosul cotidian. E atât de minunată poziţia ce oare, încât uneori simţi nevoia să îngenunchezi în faţa naturii şi să-I proslăveşti creaţiile...De pe mal, vezi plutele ce trec lin, scăpate din furia Toancelor şi din coturile periculoase...Se pot spune multe de parcul Gherăeşti şi se pot face multe; dar s-ar putea face şi spune, mult mai multe…”

Pe firul timpului: oficializarea înfiinţării parcului din Bacău

   Rodul acţiunii unor băcăuani care şi-au iubit oraşul, dorind să lase urmaşilor un reper durabil...

Sursa: Curentul, 13 mai 1938

Vezi şi: Parcul Cancicov la ceas aniversar