Prin Valea Berheciului

Toamna la Ungureni

Trecător prin judeţ (16): Mănăstirea Pogleţ

     Satul Pogleţ din comuna Corbasca întâmpină trecătorul cu unul din cele mai frumoase locaşe de cult din Moldova: mănăstirea declarată monument istoric de valoare naţională excepţională (Legea nr. 5/ 6 martie 2000). Situat la 50 km sud-est de municipiul Bacău şi 3,2 km de satul Pînceşti, obiectivul a fost înălţat în anul 1752 (alte surse: 1734) de către paharnicul Constantin Balş, din grinzi masive de lemn aşezate pe temelie de piatră, într-un plan treflat, cu altar pe cinci laturi. Catapeteasma, cu pictură originală, a fost executată în secolul al XVIII -lea. Biserica nu este pictată dar este împodobită cu icoane de mari dimensiuni, cea mai veche (reprezentandu-l pe Iisus Hristos) datând din anul 1875. Obiectivul a suferit reparaţii în anii 1828, 1880, 1929 şi 1968. Recent, la baza unui mic versant din imediata apropiere a bisericii a fost amenajat un inedit altar subteran (foto 5 şi 6).

Ghicitoare de patrimoniu

    O mică bijuterie a arhitecturii româneşti. Clădirea gării din Comăneşti a fost construită în anul 1892 de către arhitectul Elie Radu. Inclusă în lista monumentelor istorice.  Este vorba de ....

...gara din oraşul Comăneşti. 

Trecător prin judeţ (15): Prin Munţii Trotuşului

Trecător prin judeţ (14): Pe urmele lui Vasile Pârvan

Trecător prin judeţ (13): Parcul dendrologic Hăghiac - Dofteana

   La marginea sud-vestică a satului Hăghiac, comuna Dofteana (13 km distanţă de Târgu Ocna, 72 km depărtare de Bacău), un parc dendrologic de o rară frumuseţe încearcă fără prea mare succes să fie cunoscut. Amenajat la începutul secolului XX pe o suprafaţă de 24 ha, parcul cuprinde cca. 660 de specii şi varietăţi de o mare valoare ştiinţifică. Predomină coniferele, multe exemplare având dimensiuni apreciabile, creând un peisaj forestier vitalizant, care te duce uşor cu gândul  la celebra taiga. Puţin cunoscută şi promovată, rezervaţia îşi duce existenţa în linişte şi singurătate, puţinele grupuri de turişti ajungând aici sporadic, şi atunci venind de pe meleaguri îndepărtate. Desigur, avem nevoie de proiecte cu finanţare europeană, pentru că altfel nu mai putem să ne promovăm nici pălămida din bătătură, darămite un parc dendrologic...

Mai multe detalii despre parcul dendrologic din comuna Dofteana se găsesc aici şi aici.

  

Trecător prin judeţ (12): Agăş

1) depresiune intramontană (cca 75 kmp), alungită în lungul cursului superior al Trotuşului, la o altitudine de 750 m, formată prin eroziune diferenţială în flişul Munţilor Moldovei (cunoscută şi sub numele de Agăş-Brusturoasa). Posibilităţi de acces către Munţii Ciucului şi Munţii Tarcău (Culmea Grinduşului, Culmea Preluca Tâlharului). 2) râu, afluent pe stânga Trotuşului, în lungime de 9 km şi cu un bazin hidrografic de 16 kmp. Izvorăşte din Culmea Preluca Tâlharului (Munţii Tarcău), de sub vârful Aluniş. 3) comună situată pe cursul superior al Trotuşului, în depresiunea omonimă, la poalele vf. Cotumba (1252 m) din Munţii Ciuc, în lungul DN 12A, la 19 km nord-vest de oraşul Comăneşti. Acces feroviar pe linia Adjud-Ciceu (haltă în satul Goioasa). Sate componente: Agăş, Beleghet, Coşnea (800-1040 m alt.), Cotumba, Diaconeşti, Goioasa, Preluci, Sulţa. Populaţia: 6688 loc. (1956), 6330 loc. (1966), 6282 loc. (1977), 6530 loc. (1992), 6668 loc. (2002), 5651 loc. (2011, rezultate provizorii ale RPL). Zonă etnografică (arhitectură tradiţională, artă populară, prelucrarea artistică a lemnului şi a pietrei). Mănăstire în satul Cotumba. Schit in satul Diaconeşti. Biserică de lemn (1837, stil triconic absidat, ocniţe pictate, reparaţii în anii 1927 şi 1956) în satul Goioasa. Monumentul eroilor (1993) în satul Agăş. Posibilităţi de drumeţie în Munţii Ciuc (urmărind cursul pârâului Sulţa) şi în Munţii Tarcău (vârfurile Aluniş, 1343 m şi Preotesele, 1338 m din Culmea Preluca Tâlharului, urmărind cursul pârăului Agăş). Cantoane silvice (Cotumbiţa, Goioasa, Coşnea) ce pot găzdui mici grupuri de turişti doritori de drumeţii în Munţii Ciucului. Pensiuni agroturistice şi casă de vânătoare.

Trecător prin judeţ (11): Mănăstirea Tisa - Silvestri

     Mănăstirea „Buna Vestire” din Tisa-Silvestri (comuna Odobeşti) este situată la 25 km de Bacău, pe DN 2F Bacău – Vaslui (cu o deviere la dreapta de 3,5 km). Amplasat pe un sit dominant, care oferă o superbă privelişte asupra Colinelor Tutovei, înconjurat de o pădură deasă de amestec, lăcaşul de cult se remarcă prin dimensiuni, amenajarea şi întreţinerea spaţiului monastic adiacent. Fără a avea o istorie impresionantă (prima atestare documentară a vieţii monahale datează din anul 1729), complexul religios, recent finalizat, are harul de a-şi găsi cu uşurinţă un loc aparte în sufletul credincioşilor sau al simplilor vizitatori.

Trecător prin judeţ (10): Biserica de lemn din Mărăşti, comuna Filipeni

MĂRĂŞTI: sat component al comunei Filipeni, judeţul Bacău, situat pe valea Dunăvăţului, pe o veche vatră răzăşească, la 27 km de municipiul Bacău. Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, construită în anul 1808 de către vornicul Manolache Sturza, nepotul domnitorului Ion Sturza. Restaurată în anii 1900 şi 1921. Ctitorie boierească, impresionează prin dimensiunile mari, înălţime şi prin prezenţa celor două turle. Planul este treflat, cu absidele laterale şi altarul rotunde. Acoperiş din şindrilă bătută în „coadă de rândunică”. Iconostas cu sculptură în stil rococo. În pridvor au fost înscrise de localnici de-a lungul timpului întâmplări din viaţa satului, alcătuind un adevărat jurnal. Catapeteasmă de o deosebită valoare artistică. Cărţi de cult cu valoare de patrimoniu (“Penticostar”-1774, “Triod”-1811). În istoricul monumentului, preotul Iacşa Corneliu scria: “În clinchetul luminii şi al credinţei, corabia de scânduri de la Mărăşti vâsleşte-n istorie purtând pecetea geniului creator românesc spre nemurire.” 

Articole recomandate: Pe urmele răzeşilor din Mărăşti, Turism în comuna Filipeni

Trecător prin judeţ (9): Berzunţi

1) masiv montan (foto) din grupa centrală a Carpaţilor Orientali, bine individualizat de zonele depresionare limitrofe (depresiunile Dărmăneşti şi Tazlău) pe care le domină cu 300-400 m. Puternic alungit pe direcţia NNV-SSE (peste 20 km între Moineşti şi Târgu Ocna), reprezintă, din punct de vedere geologic, fruntea pânzei de Tarcău, explicând asimetria de ansamblu (versantul estic mai abrupt decât cel vestic). Continuă spre sud Culmea Goşmanului (Munţii Tarcău), de care este separată prin înşeuarea Moineşti. Altitudini reduse (700-800 m), cu valori mai mari în partea sudică (vf. Măgura, 982 m, altitudine maximă). Fragmentat de afluenţii Tazlăului (Berzunţi, Bârsăneşti) şi ai Trotuşului (Runcu, Nicoliţa). Traseu turistic transversal plecând din satul Berzunţi, prin Schitu Buda şi satul Plopu, către Dărmăneşti. Mănăstire în satul Buda (comuna Berzunţi).

 2) comună situată în Depresiunea Tazlău-Caşin, la poalele de nord-est ale Munţilor Berzunţi, pe cursul pârâului Moreni, afluent al Tazlăului, la 21 km de municipiul Moineşti (DJ 117) şi 32 km de municipiul Oneşti. Sate componente: Berzunţi, Buda, Dragomir. Populaţia: 3822 loc. (1956), 4419 loc. (1966), 4517 loc. (1977), 5124 loc. (1992), 5346 loc. (2002), 4497 locuitori (2011, date provizorii RPL). Mănastirea “Sfântul Sava” (1829) în satul Buda - foto. Schitul “Sfântul Proroc Ilie” în satul Buda. Biserica “Adormirea Maicii Domnului” în satul Berzunţi (monument istoric - foto) construită în anul 1572 în stil baroc moldovenesc şi refăcută în 1774, întemeiată de Bogdan Lăpuşneanu. Clopotniţa (zidită ulterior) conţine elemente decorative din secolul al XVII-lea. Pictură executată de Macarie Levantos în anul 1836. De o valoare artistică deosebită este sculptura executată în lemn de tei. Casă parohială din secolul XIX. Biserica catolică “Sfânta Maria”, construită din paiantă (1954) în satul Berzunţi. Centru etnografic şi folcloric: arhitectură tradiţională, măşti populare, broderii de cojoace, pieptare, bundiţe, dansuri populare. Tabără internaţională de artă naivă. Pensiuni agroturistice în satele Buda şi Dragomir. Unitate administrativ-teritorială cu concentrare foarte mare a patrimoniului construit cu valoare culturală de interes naţional (cf. Legii nr. 5/2000).

Alte articole recomandate: Munţii Berzunţi

Trecător prin judeţ (8): Conacul Zarifopol din Cârligi

    La mai puţin de 30 de minute de Bacău, în satul Cârligi din comuna Filipeşti, un impozant monument istoric  înfruntă tăcut vremurile. Conacul Zarifopol a fost construit în jurul anului 1850, conservând până astăzi elemente cu valoare arhitecturală: scări interioare, firide, coloane, terase. În prezent adăposteşte şcoala gimnazială din localitate, care poartă numele scriitorului Dinu Zarifopol (1921 – 2002), născut pe aceste meleaguri.

Trecător prin judeţ (7): Munţii Tarcău

MUNŢII TARCĂU -  subunitate montană a grupei centrale a Carpaţilor Orientali. Reprezentaţi în nord-vestul judeţului Bacău prin jumătatea lor sudică, bine delimitată în vest, sud şi est de valea Trotuşului, Depresiunea Comăneşti, şaua Moineşti şi Depresiunea Tazlău-Caşin. Aspect general de munţi şi muncei cu altitudini medii de 1100-1300 m, cu orientare generală NNV-SSE. Culmile interfluviale, prelungi de ordinul zecilor de kilometri, sunt larg vălurite, cu vârfuri teşite şi spinări domoale, mărginite de versanţi abrupţi. Sunt dezvoltaţi pe o mare varietate a faciesurilor petrografice (gresii, argile, marne în alternanţă cu conglomerate şi calcare) aparţinând succesiunii tuturor celor cinci pânze ale flişului ce caracterizează Carpaţii Orientali. În cadrul Munţilor Tarcău se detaşează patru subunităţi cu trăsături geomorfologice distincte: Culmea Muntele Lung, Culmea Grinduşu-Ciudomâr, Culmea Goşmanu-Geamăna şi Munceii Uture (Munceii Bistriţa-Tazlău). Altitudinile cele mai mari sânt la vest de valea Asăului, dezvoltate pe gresia de Tarcău (Culmea Grinduşu-Ciudomăr, 1400-1600, cu maximul orografic din judeţul Bacău în vârful Grinduşu, 1664 m, la graniţa cu judeţul Neamţ). Văile principale ce îi drenează (Asău, Camânca, Tazlăul Sărat, toţi afluenţi pe stânga Trotuşului) au în ansamblu un caracter longitudinal, sunt bine populate şi reprezintă căi lesnicioase de acces spre zona montană înaltă. Vegetaţie reprezentată de păduri de conifere şi fag, secundar şi vegetaţie ierboasă sub formă de pajişti, la partea superioară a molidişurilor. Munţii sunt mai puţin incluşi circuitelor turistice, datorită relativei monotonii a culmilor, lipsei marilor înălţimi, precarităţii infrastructurii de transport şi a unităţilor de cazare turistică. Trasee montane (nemarcate): a) sat Ghimeş-Făget-valea Tărhăuş-şaua Hanu (Tărcuţa, 1280 m)-valea Tărcuţa-cabana Ardeluţa (jud. Neamţ, 660 m altitudine, 60 locuri de cazare, restaurant); durată 6-7 ore; b) sat Brusturoasa-valea Camânca-poiana Golul Rădvanu-obârşia Tarcău-vf. Balint (1309 m); c) sat Ghimeş-Făget-valea Tărhăuş-cota 1640-vf. Grinduşu (1664 m); d) sat Agăş-pârâul Agăş-Muntele Aluniş (1343 m)-pârâul Pietrosu-sat Păltiniş-sat Apa Asău-sat Asău; e) Moineşti-Zemeş-Bolătău-izvoarele Tazlăului Sărat-vârful Geamăna (1442 m); f) Moineşti-Zemeş-pârâul Zemeş-vf. Runcu Stânelor (1269 m)-pârâul Lespezi-pârâul Izvorul Alb-sat Păltiniş-comuna Asău (traseu pentru traversarea jumătăţii sudice a Culmii Goşmanu-Geamăna; 860 m diferenţă de nivel, durată:11-12 ore).

Sursa: Lucian Şerban – Dicţionar geografic al judeţului Bacău, Editura „Egal”, Bacău, 2006

Cromatici de toamnă: Schitu Frumoasa, Balcani

Atenţie unde parcaţi!

Mare atenţie pe unde parcaţi în centrul Bacăului...

Trecător prin judeţ (6): Băile Sărata

   La numai şapte kilometri sud-vest de Bacău, la poalele bine împădurite ale Culmii Pietricica, băcăuanii au acces la băile de la Sărată, comună nou înfiinţată pe harta judeţului (prin desprinderea în anul 2004 a satelor Sărata şi Bălţata din comuna Nicolae Bălcescu), cunoscută în special prin izvoarele cu proprietăţi terapeutice. Izvorul Puturos, Râpa lui Vodă, Coasta Moşului, La Oglinzi sunt câteva din izvoarele cu apă sulfuroasă, clorurată, iodurată, calcică, a căror mineralizare totală ajunge la aproape 60 g/litru. Apele sunt indicate în cure externe în special pentru tratarea unor afecţiuni ale aparatului locomotor (fracturi osoase, dureri musculare), boli ale sistemului nervos periferic sau diferite dermatoze. Cura de băi se poate face în cadrul Centrului de Spiritualitate şi Tratament Balnear „Fericitul Ieremia Valahul” (foto 1), aparţinând Episcopiei Romano – Catolice din Iaşi. În apropiere au fost amenajate şi câteva piscine particulare cu apă sărată, pentru cei care doresc să îmbine agrementul  cu binefacerile apelor terapeutice de la Sărata.

Trecător prin judeţ (5): Biserica de lemn din Luncani

       La o aruncătură de băţ, în „Mărginimea” Bacăului, satul Luncani păstrează una din cele mai frumoase comori ale arhitecturii populare din zona Moldovei Centrale: biserica de lemn „Vovidenia”. (foto - clic pentru zoom).

   Lăcaşul de cult este considerat monument istoric de valoare naţională excepţională (Legea nr. 5 din 6 martie 2000). Data construirii este necunoscută, pe clopot existând însă o inscripţie cu anul 1777. Planul este dreptunghiular, cu abside laterale şi absida altarului decroşată. Reprezintă prin forma ei exterioară tipul moldovenesc cu pridvor deschis şi turnul clopotniţă încoronat în şarpanta acoperişului. Temelia (înaltă de până la 1,20 m) este din piatră de râu fără liant pentru a permite ventilaţia. Acoperiş înalt din draniţă în “solzi de peşte”, în trei ape. Pictură în stil bizantin executată de Gheorghe Zugravul. Un aspect cu totul particular îl prezintă faptul că în partea de sus a absidei şi a altarului, prelungirile bârnelor de stejar de lungimi diferite au rămas neretezate. Ventilaţia din timpul rarelor slujbe este una originală, făcându-se prin scoaterea cepurilor din lemn ce străbat bârnele din loc în loc. Se păstrează pictura originală a catapetesmei din lemn de tei, bogat decorată. Icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, care, după spusele localnicilor, ocroteşte satul de secetă şi inundaţii. Renovată în anii 1884, 1921 şi 1950, restaurată de arhitectul Titu Elian.

     “Luncanii, păstrători de datini şi de tradiţii multiseculare, au conservat astfel pentru viitor unul dintre cele mai minunate monumente istorice şi de artă populară din zona Bacău. Monumentul, cu tot ce are mai de preţ în el, constituie o sinteză a artei medievale moldoveneşti, de factură cultă şi populară în egală măsură.” (Dorinel Ichim).

       Pe Dealul Stâna, la câteva sute de metri de şoseaua Bacău – Moineşti, pe partea dreaptă, mica biserică de lemn păstrează cu solemnitate, cuvioşenie şi înţelepciune seculară o alveolă temporală a spiritului Moldovei. 

Trecător prin judeţ (4): Munţii Berzunţi

   Aflaţi în totalitate pe teritoriul judeţului Bacău, Munţii Berzunţi rămân în continuare periferici faţă de fluxurile turistice. Cu altitudini mijlocii, fără peisaje alpestre care să-ţi taie răsuflarea (Măgura, cel mai înalt vârf, abia ajunge la 984 m), Munţii Berzunţi ascund totuşi multe aspecte interesante. Mai multe detalii aici.

Foto şi  hartă: muntesiflori.ro

Trecător prin judeţ (3): Pralea, locul favorit al lui Ceauşescu

    La poalele Dealului Ouşoru (753 m), în plină zonă subcarpatică, pe raza comunei Căiuţi, ascunsă între păduri dese de foioase, Cabana Pralea întâmpină călătorul cu o arhitectură cochetă. Construită în perioada 1978-1979, obiectivul e înconjurat de o ţesătură de legende, toate  legate de vizitele făcute de Nicolae Ceauşescu pentru escapade vânătoreşti. O parte a acestor istorii ne sunt dezvăluite de Nicoleta Bichescu, în articolul Am fost la vânătoare cu Nicolae Ceauşescu, ediţia din 11.06.1998 a Ziarului de Iaşi:

   "Cabana lui Ceausescu de la Pralea, Bacău, a fost ascunsă timp de 25 de ani de privirea muritorului obişnuit. Ca orice taina, cabana a născut legende. Multi ani s-a stiut ca, la Pralea, Ceausescu a impuscat cel mai mare cerb din lume, ca vinatorile erau trucate si ca animalele erau, de fapt, impuscate de lunetisti si nicidecum de Ceausescu sau ca aici Nicusor incingea orgii in compania Nadiei Comaneci. Exista printre noi oameni care cunosc adevarata poveste a cabanei Pralea. Oameni care, prin natura meseriei, au participat la vinatori sau i-au pus masa lui Ceausescu. Cu ajutorul lor, istoria poate fi reconstituita.

   Cabana de vinatoare de la Pralea a fost construita in 1976, special pentru Ceausescu, de Ocolul Silvic Caiuti. Lucrarile au durat un an si au fost facute prin munca voluntara a padurarilor din zona si a familiilor lor. Situata intre doi versanti de munte, cabana are tot ce isi poate dori un turist: padure, liniste, izvoare, fragi, apa de munte unde se poate pescui un pastrav. Locul a fost ales deoarece zona este una din cele mai bune din tara pentru vinatoarea de cerbi, animal preferat de Ceausescu. Initial, cabana a avut o sufragerie, o bucatarie, dormitorul lui Ceausescu, alte doua dormitoare pentru cei care il insoteau si trei bai. In anii '80, vila s-a extins cu un nou tronson si a fost preluata de partid. In forma sa finala, cabana s-a pastrat intacta pina astazi. In 1978, soseaua a fost asfaltata, iar doi ani mai tirziu s-a ridicat un releu de televiziune, pentru ca Ceausescu sa poata urmari programele Televiziunii Romane.

   In 21 septembrie 1977, Ceausescu a facut aici prima vizita. A venit cu trenul pina la Caiuti si apoi a mers 12 kilometri cu masina, pina la cabana, pe drumul inca neasfaltat. A fost insotit de Elena Ceausescu, de Ilie Verdet si Iosif Pana. Elena a ramas in Gara Caiuti, in trenul prezidential, sa se odihneasca. Timp de 24 de ore, circulatia pe drumul Onesti - Adjud a fost intrerupta. Nici trenurile nu au circulat si muncitorii navetisti din zona nu au putut ajunge la serviciu. " Ceausescu s-a dus la vinatoare, dar nu a prins nimic ", isi aminteste inginerul silvicultor Gheorghe Mantescu, seful Compartimentului Vinatoare din cadrul Regiei Romsilva Bacau. El este unul din oamenii care l-au insotit pe Ceausescu in toate descinderile sale de la Pralea.

Ramurile copacilor din jur erau taiate, sa nu-l zgiriie pe primul vinator al tarii

   In perioada 1977 - 1989, Ceausescu a venit de sapte ori sa vineze la Pralea. Vinatorile au avut loc pe 21 sau 22 septembrie, zile in care boncaluitul cerbilor se afla la apogeu si animalul vine usor in bataia pustii. Niciodata nu a stat la cabana mai mult de o noapte. Cu exceptia primei vinatori, intoteauna a fost insotit de Iosif Banc si Emil Bobu. De trei ori, i-a tinut companie si consoarta. In 1985, Ceausescu a dat lovitura, impuscind trei cerbi, dintre care unul medaliabil in aur. In ce priveste cel mai mare trofeu, Gheorghe Mantescu spune ca Ceausescu a detinut trofeul mondial cu un cerb impuscat in 1985, dar care a fost prins in padurile de la Soveja, Vrancea, si nicidecum la Pralea.

   Pregatirile pentru vinatorile lui Ceausescu incepeau inca din primavara si aveau loc in fiecare an, indiferent daca el venea sau nu la Pralea. Silvicultorii faceau carari in toata zona pentru ca, in orice moment al vinatorii, Ceausescu sa poata schimba traseu. " In zona au existat 180 de kilometri de carari, pe care le intretineam cu multa grija ", povesteste Gheorghe Mantescu. Din luna august, fiecare drumeag era curatat cu grija de buruieni, de cioturi, iar ramurile copacilor din jur erau taiate, pentru ca seful statului sa nu se zgirie cumva. Vinatul era hranit pe tot parcursul anului. In zona se ridicau foisoare pentru observarea animalelor.

Ca sa nu se intoxice vinatul, platforma Borzesti era oprita cind vina Ceausescu

   Cam cu o saptamina inainte de sosirea lui Ceausescu, in zona apareau securistii. Padurea era minutios cercetata, cu detectoare. Oamenilor din satul Pralea, amplasat pe drumul intre Caiuti si cabana, li se interzicea din timp sa iasa din curti in zilele in care Ceausescu trecea spre padure. Cu doua zile inainte, aparea Directia a V-a si numarul securistilor se inmultea.

   Citiva medici de la Sanepid cercetau alimentele si calitatea apei iar primul secretar urmarea ca fiecare copacel sa fie la locul lui. Pe timpul sederii lui Ceausescu la Pralea, securistii inconjurau vila, dar nu mai mult de atit, pentru ca vinatul sa nu fie speriat. Combinatele de pe platforma Borzesti se opreau, pentru ca mirosurile de chimicale sa nu ajunga la nasul inaltilor oaspeti si sa nu indeparteze vinatul.

Pentru Elena Ceausescu au fost construite trei iazuri in fata cabanei in care era adus pastrav de la crescatoria din Slanic Moldova. Inaltei tovarase ii placea sa se delecteze cu undita in mina, in timp ce barbatii mergeau la vinatoare. Cind se plictisea de pescuit, juca septic si popa prostu' cu nevestele lui Bobu si Banc. Era o pretentioasa la mincare: dorea doar "pui da baba" - adica de tara - si pastrav de apa curgatoare, nu de pastravarie. Bucatarul Dorel Stoleru, patronul de acum al cofetariei Garnuf, este cel care i-a gatit lui Ceausescu ceea ce dorea: ciorba de vita cu multa verdeata si batal la rotisor. La masa i-a servit Romica Botezatu, astazi director la restaurantul Parcul Trandafirilor. In fiecare an, la fabrica de lapte din Bacau s-a pregatit un imens tort de inghetata asortata, din care s-au delectat inaltii oaspeti.

Ceausescu avea curajul sa impuste singur un cerb

   In ce priveste vinatoarea propriu - zisa, Gheorghe Mantescu sparge mitul. " Lui Ceausescu ii placea sa impuste singur animalul si in padure mergea doar el, un aghiotant, un armurier si un inginer silvic, care il conducea. Nimeni nu ii impusca vinatul, asa cum se spune. Ii placea sa mearga kilometri intregi pe jos, pina prindea un cerb ", povesteste el. Conform spuselor inginerului Mantescu, Ceausescu nu a impuscat niciodata la Pralea altceva decit cerbi. Lui i-a ramas in minte, intiparita pentru toata viata, costumatia cu care seful statului venea la vinatoare: pantaloni de lina verde, cu fermoar pe picior, bocanci de teren, geaca gri si celebra sa şapca proletară." 

Trecător prin judeţ (2): Cetatea Rákóczi

    Cetatea Rákóczi (comuna Ghimeş – Făget), construită de principele Bethlen Gabor în anul 1626 pe vechea linie de demarcaţie dintre Moldova şi Transilvania. A avut un rol militar dar şi unul de natură economică, constituindu-se ca punct de colectare a vămii. Astăzi se pot observa treptele de acces şi ruinele a două construcţii de piatră, probabil turnuri, a căror înălţime nu depăşeşte 2 m. Monument istoric. La baza cetăţii se află cantonul care purta numărul 30 în vremea Imperiului Austro-Ungar, canton construit  în 1896-1897 ca parte a căii ferate Miercurea Ciuc – Ghimeş – Palanca – Comăneşti, reprezentând atunci cel mai estic punct al infrastructurii feroviare maghiare.